424 de lei este suma medie pe care o cer unii medici şi asistenţi, de la pacienţi, pentru a avea grijă de ei, relevă un studiu al Federaţiei Sanitare din România, privind salarizarea în funcţie de performanţă.
”Raportat la opinia comună, procentul pe care-l ocupă condiţionarea tratamentului de plăţile informale (cca. 6%) este mult mai mic decât cel indus de frecvenţa cu care acest aspect este vehiculat. Însă, atât din perspectiva normalităţii funcţionării sistemului sanitar cât şi, mai ales, din punctul de vedere al intereselor pacienţilor, procentul de aproape 6% este îngrijorător atunci când vorbim de condiţionarea actului medical, aceste cazuri înscriindu-se în categoria a ceea ce opinia publică desemnează drept şpagă”, se arată în studiul citat de Federaţia Sanitară din România.
”Valoarea medie a sumelor obţinute în cazul condiţionării actului medical (ca medie a valorilor indicate de cei 6% dintre respondenţii care au arătat existenţa condiţionării actului medical) este de 424 lei”.
”Existenţa plăţilor informale voluntare făcute de pacienţi către personal este indicată de cca. 37% dintre respondenţi. Cuantumul mediu al plăţilor voluntare (indicat doar de respondenţii care au confirmat existenţa plăţilor voluntare) este de 166 lei”.
Mai mult, 37% dintre medicii şi asistentele care au participat la un studiu, recunosc faptul că pacienţii sunt nevoiţi să-şi cumpere materiale sanitare. Valoarea medie a costurilor suportate de pacienţi (indicată doar de respondenţii care au menţionat existenţa unor astfel de situaţii) este de 128 lei.
Medicii vor salarizare în funcţie de performanţă
Aproximativ 84 % dintre salariaţii din sănătate sunt de acord cu introducerea unui sistem de salarizare care să garanteze salarizarea în funcţie de performanţă, se mai arată în studiu citat de Federaţia Sanitară din România.
”40% dintre respon