Cei 400 de receptori existenţi existenţi la nivelul nasului fac ca fiecare persoană să interpreteze diferit mirosurile se arată într-un studiu publicat în revista Nature Neuroscience.
Cercetătorii americani au descoperit recent că, datorită celor 400 de receptori olfactivi de la nivelul nasului, simţul mirosului diferă chiar şi în proporţie de 30% de la o persoană la alta, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
Astfel, modificările aduse până şi unui singur receptor olfactiv pot influenţa modul în care o persoană percepe mirosul unui parfum, al unui pahar cu vin sau al unei bucăţi de brânză, de exemplu - iar aceste mirosuri pot fi percepute extrem de diferit de la o persoană la alta.
"Pentru diferite produse, există o mare diferenţă între ceea ce miros alţii şi ceea ce miros eu. Gradul de variabilitate a fost cu adevărat surprinzător - 30% dintre receptori diferă între două persoane alese la întâmplare. Este o proporţie destul de ridicată", a declarat Joel Mainland, expert în biologie moleculară la Monell Chemical Senses Centre, din Philadelphia.
Schimbarea unui anumit receptor înseamnă că unii oameni percep un anumit tip de steroid ca miros de santal, în timp ce pentru alţii, acesta ar putea avea miros de urină.
"Este un lucru foarte diferit. Ceea ce pentru o persoană este un miros delicat şi plăcut, prin schimbarea unui singur receptor, pentru altă persoană este un miros foarte puternic de urină", a afirmat Joel Mainland.
Cercetătorii au clonat 511 receptori olfactivi şi i-au introdus în celule-gazdă din laborator, apoi au evaluat modul în care fiecare receptor a reacţionat la 73 de mirosuri diferite.
Testele au identificat 28 de moduri diferite în care fiecare gamă de receptori reacţionează la mirosuri.
Echipa a folosit modele matematice pentru extrapolarea descoperirilor, ajungând la concluzia că 140 de recepto