Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a spus în cadrul emisiunii "După 20 de ani", difuzată de Pro Tv, că nu ştie când ar urma ca drumurile naţionale din România să revină în portofoliul său, după ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a fost mutată în subordinea ministrului delegat pentru Infrastructură, Dan Şova.
"Eu sper că vor trece până la urmă. Nu pot să vă spun de ce nu au trecut (...) Drumurile sunt la domnul Şova şi trebuie făcută, trebuie făcut un act normativ prin care autostrăzile rămân la domnul Şova şi drumurile naţionale trec înapoi la Ministerul Transporturilor", a spus Ramona Mănescu, precizând că ea presupune că există o intenție politică în acest sens.
Întrebată dacă ştie despre discuţiile care au loc privind o eventuală trecere a drumurilor naţionale la Ministerul Dezvoltării, Mănescu a spus că există o discuţie cu privire la trecerea fondurilor europene pentru drumurile naţionale la Dragnea.
"Eu nu cred că ar fi bine să treacă la domnul Dragnea şi nu cred că ar putea să treacă la domnul Dragnea", a precizat Mănescu. Ministrul ar fi preferat ca și autostrăzile să rămână la Transporturi pentru a putea fi gestionate integrat.
"Dacă autostrăzile rămân la domnul Şova, ok, rămân la domnul Şova. Să dea Dumnezeu să facă foarte multe autostrăzi", a mai spus Mănescu.
Ea a criticat slaba finanţare acordată de la buget pentru achitarea arieratelor companiilor îndatorare care au rămas în subordinea sa.
"Am probleme foarte mari pentru că nu vorbim doar de datoriile pe care companiile le au la furnizori, furnizori de electricitate de exemplu, sunt în momentul de faţă din 660 de milioane de lei datorie, am reuşit să plătim doar 100 de milioane", a arătat Mănescu.
Potrivit acesteia, este necesar ca ministrul pentru Buget să găsească o soluţie pentru plata acesto