La Cherhanaua Ancora, în portul cel nordic al Herăstrăului (na!, că nu pot să renunţ la această localizare prozaică, deşi începutul belaliu de iarnă ne-aduce mai sudice trăiri), am ales să iau o gustare uşoară, pe terasa îmbrăcată-n lumină şi amintiri. Vreau puţin... O ciorbiţă de peşte, ca-n verile Popasului Pescarilor de la Olimp; câteva hamsii crocante, tăvălite prin “sosul zis Genocid”, o pereche de guvizi (peşti stranii, de stâncă) şi-un gogoloi de mămăligă, să-mi pară că anotimpurile se succed numai şi numai în închipuirea mea. Dar înainte de toate astea, o bucată de lipie caldă, unsă cu icre de ştiucă, gătite după reţeta ştiută numai de chef Florin, mai-marele bucătăriilor de la Cherhanaua Ancora, mă “aruncă” într-o altă poveste. Undeva, pe ţărmul Dunării, la întâlnirea veche cu un pescar hirsut, dar atât de priceput într-ale bucatelor de nimeni altcineva ştiute (şi gătite)!
Dar... să-ntoarcem pagina şi să intrăm în poveste!
Ficăţeii de ştiucă ai lui Efrim Gonţa zis... Ştiucă
Stop-cadru: un ţărm, o barcă, un pecar.
“Ştiu că nu-i gospodină la noi pe luncă să ştie a găti mâncare de ştiucă mai bine decât Efrim! Efrim Gonţa, zis... Ştiucă!” Nu pot să nu remarc jocul de cuvinte al dunăreanului care stă acum dinaintea mea. Iscodesc cam care ar fi “bunătăţurile” pe care le ştie pregăti abia numitul Efrim şi mi se răspunde: “Da... n-ai vrea dumneata să vii cu mine pân' la el, şi te-a lamuri...” Mai zice că tocmai ce s-a despărţit de el la Ostrov, unde “Ştiucă” a prins vreo câteva mândreţi de ştiuci, din care “în 'ne-sară” o să facă niscaiva ficăţei prăjiţi în unt şi înăbuşiţi în vin. Simt cum se răscoală sucurile gastrice numai gândindu-mă la specialitatea lui Efrim şi chiar dacă nu-l cunosc, ştiu că (na!, mă apucă şi pe mine cheful de joacă!) mi-l voi face repede prieten când îi voi zice de cele douăzeci şi cinci de reţete de ştiucă umplută
