Parlamentarii au scos de pe ordinea de zi legea amnistierii. S-a depus însă un alt proiect, care prevede invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate în dosarele penale. Sursa: NICU DÎRDÎIAC
La o săptămână după ce au fost la un pas să o adopte, deputaţii au retrimis la Comisia juridică proiectul de lege privind amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse. Propunerea a fost făcută de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, termenul până la care comisia urmează să facă raport fiind 1 februarie 2014. În acest timp, proiectul va fi supus dezbaterii publice.
PNL rămâne pe poziţie
Liderul grupului deputaţilor PNL, George Scutaru, a anunţat că liberalii îşi men ţin poziţia şi, indiferent când această lege va reveni în plenul Camerei Deputaţilor, vor vota împotriva ei.
La rândul său, deputatul PDL Cezar Preda a venit la microfon pentru a-l critica pe Zgonea că nu a propus direct respingerea proiectului. El s-a ales cu o muştruluială din partea acestuia.
"Acum câteva secunde am auzit ultima minciună spusă în Parlament. Dacă erau aşa de hotărâţi să o voteze trebuiau să o lase pe ordinea de zi, să o respingem toţi astăzi şi nu să o lăsăm pentru Paşte", a spus Cezar Preda.
El l-a acuzat pe Zgonea că, de fapt, urmăreşte să prindă o sărbătoare "când doarme şi presa, când doarme şi PDL", ca să treacă legea. "Daţi-i drumul la vot, respingeţi-o ca să vadă lumea că nu vreţi să scoateţi oamenii din puşcărie la comandă. Iar dacă s-a cerut demisia celor doi mincinoşi ai neamului (Antonescu şi Ponta -n.r.) să ştiţi că următorul sunteţi dumneavoastră", a mai spus Preda.
"Suntem verticali, că nu suntem trestii"
Enervat, Zgonea a venit la tribună şi l-a acuzat pe Preda de populism. "Dacă în România Parlamentul nu mai are dreptul să producă o asemenea lege, înseamnă că România pentru care eu am luptat în 1989 nu este România d