Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serbia negociază din ianuarie cu Bruxelles-ul aderarea la Uniunea Europeană

Publicat in Adevarul, marți 17 decembrie 2013 ·

Din ianuarie 2014, vor debuta negocierile pentru aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, un obiectiv care depinde în mare măsură de progresele înregistratate în legătură cu provincia Kosovo, au anunţat surse din cadrul Uniunii, informează AFP.

Prima întâlnire oficială la nivel înalt va avea loc la 21 ianuarie, anul viitor, moment în care se va organiza prima conferinţă interguvernamentală Uniunea Europeană-Serbia. Data a fost fixată de cei 28 de miniştrii de Externe ai statelor membre UE.

„Va fi un eveniment istoric pentru ţara noastră, o zi pe care o aşteptăm de multe generaţii şi mai multe guverne”, a fost citat premierul Serbiei, Iviţa Dacici.

Anunţul noilor negocieri pe care le va avea Serbia în 2014 a fost făcut de comisarul UE pentru Extindere, Stefan Fule. Serbia a precizat că obiectivul său este să adere la Uniunea Europeană în anul 2020.

Oficialii europeni au argumentat că este necesar ca procesul de aderare a Serbiei să fie strâns legat de evoluţia relaţiilor cu provincia Kosovo, secesiunea acesteia nefiind recunoscută de autorităţile de la Belgrad.

România, prin intermediul ministrului de Externe, Titus Corlăţean, care a participat marţi, la Bruxelles, la o reuniunea CAG, şi-a arătat sprijinul pentru aderarea Serbiei la Uniunea Europeană.

„România reiterează sprijinul pentru perspectiva europeană a Serbiei. (...) România va continua să urmărească cu maximă atenţie implementarea de către Serbia, a angajamentelor asumate în domeniul respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor, în acord cu priorităţile incluse în cadrul de negociere", se arată într-un comunicat.

Un alt stat care doreşte să facă parte în viitor din Uniunea Europeană este şi Albania. Oficialii europeni consideră că acestă ţară a făcut progrese semnificative, anunţand că în 2014 va oferi mai multe detalii despre şansele pe care Tirana le

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 22 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°