Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAMPANIA "MEDICUL DE GARDĂ". Măsuri dure anti-şpagă în industria farma

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 18 decembrie 2013 ·

După acuzaţii de corupţie, o mare companie farmaceutică anunţă că renunţă să mai sponsorizeze medici şi să recompenseze angajaţii în funcţie de vânzări. În ciuda intenţiilor, atenţiile sunt încă posibile.

După ce, la jumătatea acestui an, compania farmaceutică GlaxoSmithKline a fost acuzată în China că a folosit mai mult de 700 de intermediari şi agenţii de voiaj, pentru a mitui doctori şi avocaţi ca să le prescrie medicamentele, compania vine cu măsuri radicale. GSK a anunţat ieri "o serie de schimbări la nivel global în activităţile de vânzări şi marketing, cu scopul de a alinia activităţile derulate în interesul pacienţilor".

O măsură vizează renunţarea la obiectivele individuale de vânzări, angajaţii urmând să nu mai fie recompensaţi după asta (la noi se aplică din 2013). Decizia cea mai radicală vizează medicii. "Va începe un proiect prin care vor fi stopate plăţile către profesioniştii din domeniul sănătăţii pentru angajamentele acestora ca vorbitori şi pentru participarea la conferinţe şi congrese medicale, în România acest proces urmând să fie demarat în 2014".

În condiţiile acuzaţiilor de mituire şi conflict de interese, şi alte companii au luat măsuri apropiate, dar nu la fel de dure. Spre exemplu, EVZ scria recent despre faptul că Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) a renunţat la sponsorizarea congreselor medicale care au loc pe Valea Prahovei, în sezonul de iarnă, şi la malul mării, în sezon estival.

Sponsorizări la vedere

Despre intenţiile GSK, Dan Zaharescu, director executiv al ARPIM, spune că "se corelează cu alte decizii luate şi de Federaţia Europeană a Industriei Farmaceutice. La nivelul fiecărei companii, există decizii de transparentizare a relaţiei dintre profesioniştii din sănătate şi industrie, care pot fi radicale. Codul de Etică anunţat deja de ARPIM a fost dublat de curând de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un diplomat al Ambasadei Rusiei la București, declarat persona non grata în România. Anunțul MAE

HotNews acum 32 minute
Autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, pentru activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplo

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum o ora
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

Nicolae Ciucă, la Vila Florica: PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască în România şi să facă puternică ţara noastră în Europa

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat vineri la evenimentul de la Vila Florica, că PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască

Aproximativ 40 de kilograme de metamfetamină, descoperite de poliţisti şi procurori la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat / Un şofer bulgar a fost arestat pentru 30 de zile

News.ro acum o ora
Un cetăţean bulgar a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a fost prins la volanul unui camion care transporta 40 de kilograme de metamfetamină. Bărbatul a fost oprit pentru control în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat. ”În data de 23.05.202

Gabriela Firea: Parcurile Capitalei sunt abandonate! Au nevoie mâna unui GOSPODAR

Gandul acum o ora
De Ziua europeană a parcurilor naționale, Gabriela Firea trage un semnal de alarmă despre starea marilor parcuri bucureștene. Candidatul PSD la primăria Capitalei a acuzat lipsa de acțiune și de interes în ceea ce privește reabilitarea și întreținer

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum o ora
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Dezvăluire Reuters: Putin vrea un armistițiu în Ucraina, pe actualele linii ale frontului. Ce înseamnă acest lucru

HotNews acum o ora
Președintele rus este pregătit să accepte un armistițiu în Ucraina cu o încetare a focului negociată care să recunoască actualele linii ale frontului, au declarat pentru Reuters patru surse de la Moscova, care au afirmat în același timp că Kremlinul

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

26°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°