În 18 decembrie 1989, România închide frontierele cu Iugoslavia, Ungaria, URSS şi Bulgaria.
Nicolae Ceauşescu, aflat în Iran, arată în faţa parlamentului acestei ţări că succesele înregistrate în România în dezvoltarea economică şi socială au drept rezultat o ţară stabilă şi echilibrată, fără a menţiona masacrul ce începuse la Timişoara. Guvernul român decretează stare de necesitate pe întreg teritoriul ţării, după reprimarea sângeroasă a manifestanţilor din acest oraş.
În ziua de 18 decembrie, la prânz, sosesc cu avionul de la București 8 procurori.
Postul de radio “Europa Liberă” dă primele veşti luni, 18 decembrie: “În Timişoara se moare. Televiziunea tace. În lipsa tovarăşului plecat în pelerinaj la mormântul lui Komeyni, tovarăşa hotărăşte să transforme Timişoara într-o nouă Guernică”.
Oamenii îşi cereau morţii, răniţii şi arestaţii. Oraşul era practic ocupat de trupe opresoare ce formau cordoane sau circulau în patrule conduse de ofiţeri de interne îmbrăcaţi civil, înarmaţi. Piaţa Dacia era blocată, ca şi “Judeţeana de partid”. În aceeaşi situaţie se aflau Întreprinderea de Reţele Electrice, Piaţa Libertăţii, Piaţa Maria şi Primăria oraşului.
Şoselele de acces în oraş erau blocate.
“[...] Tot în 18 decembrie aveam să văd primele străzi interzise. Metodic, cum numai în filmele despre ocupaţia germană în Europa văzusem, multe din străzile centrale ale oraşului – îndeosebi cele care duceau spre scuaruri – erau barate de şiruri de militari în spatele cărora se grupau şi se agitau ofiţeri descumpăniţi. Se interzisese şi accesul pe anumite trotuare”. (V. P.)
Telefoanele au fost ocupate de specialiştii securităţii, inclusiv trupe. Problemele care se puneau se refereau la controlul traficului, respectiv la izolarea pe relaţia interurbană, cea internaţională fiind la acea dată deservită manual,
