Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, aseară, la B1TV, comentând faptul că Victor Ponta l-a comparat, la România TV, cu Traian Băsescu, că ar putea să se simtă "uşor flatat" de afirmaţia liderului PSD la cât de cuminte a devenit premierul în "sarcinile pe care şeful statului i le trasează". Sursa: LIBERTATEA
"Eu am de vreo nouă ani de zile o proastă părere, una peste alta, despre activitatea şi roadele politice ale activităţii domnului Băsescu. Dar dacă mă uit cât de cuminte a devenit domnul Ponta în sarcinile trasate de domnul Băsescu, aş putea să mă simt chiar uşor flatat", a afirmat Antonescu, într-o intervenţie la B1TV.
El a fost întrebat la ce anume se referă atunci când vorbeşte de conformarea lui Ponta faţă de Traian Băsescu. "De exemplu, la povestea cu acciza", a replicat Antonescu.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că în ultima perioadă liderul PNL Crin Antonescu este "tot un fel de Băsescu", în sensul că este conflictual şi se ceartă şi cu aliaţii şi cu adversarii, implicându-se în războaie care nu ţin de un candidat la prezidenţiale.