Partenerul de scenă a lui Nae Lăzărescu, actorul Vasile Muraru a declarat că prietenul său a fost discret în privința stării sale de sănătate precare deoarece nu voia să întristeze publicul.
"Deşi era bolnav, a fost foarte discret, pentru că nu voia să întristeze lumea, a fost un tip discret care nu-şi dădea decât pe scenă obolul, în rest voia să treacă neobservat. Nae Lăzărescu a însemnat foarte mult pentru Teatrul 'Constantin Tănase', pentru public şi pentru cei pe care l-au cunoscut şi pentru cei pe care i-a ajutat şi pe care i-a înveselit o viaţă de om", a declarat Vasile Muraru, pentru Agerpres.
Citiți și: A murit NAE LĂZĂRESCU. Actorul va fi înmormântat sâmbătă, la Focșani | VIDEO
El a precizat că decesul actorului reprezintă 'o mare pierdere' atât pentru teatrul de revistă, cât şi pentru publicul spectator.
"Publicul va spune ce înseamnă dispariţia lui Nae Lăzărescu, este o mare pierdere. Pentru Teatrul 'Tănase', care era viaţa lui, înseamnă foarte mult. Revista este totuşi un alt gen de spectacol, este ceva mai special, nu este ca teatrul de proză. Este foarte greu şi acolo, dar aici este ceva mai special şi lumea l-a iubit, a văzut că îi place calitatea şi respectul faţă de public, faţă de teatru, şi l-a luat în braţe iar acum îl regretă", a mai spus Muraru pentru Agerpres.
Actorul şi scriitorul Nae Lăzărescu a murit în această dimineaţă, la vârsta de 72 de ani.
Citiți și: http://www.evz.ro/detalii/stiri/a-murit-nae-lazarescu-1073297.htmlNae Lăzărescu şi Vasile Muraru, doi actori de comedie care joacă de 30 de ani împreună: „Am avut doar două vedete: Dan Spătaru şi Ion Dolănescu”