Filmul românesc „Poziţia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, nu a fost inclus pe lista scurtă de propuneri pentru o nominaliare la premiile Oscar, ediţia din 2014, peliculele aflate în competiţie la categoria cel mai bun film străin fiind „The Hunt", de Thomas Vinterberg, şi „La grande belezza", de Paolo Sorrentino, informează site-ul thewrap.com.
Recent, publicaţia „The Hollywood Reporter“ nota ca favorit filmul lui Călin Peter Netzer pentru un premiu Oscar la categoria „Cel mai bun film străin”.
În premieră, un număr record de propuneri, 76, au fost primite anul acesta de Academia americană pentru categoria „cel mai bun film strain”, doar 9 pelicule fiind alese.
Cele nouă filme propuse pentru lista scurtă sunt: „The Hunt" (Danemarca), de Thomas Vinterberg, „La grande belezza" (Italia), de Paolo Sorrentino, „The Broken Circle Breakdown" (Belgia), de Felix van Groeningen, „An Episode in the Life of an Iron Picker" (Bosnia şi Herţegovina), de Danis Tanovic, „The Missing Picture" (Cambodgia), de Rithy Panh, „Two Lives" (Germania), de Georg Maas, „The Grandmaster" (Hong Kong), de Wong Kar-wai, „The Notebook" (Ungaria), de Janos Szasz, şi „Omar" (Palestina), de Hany Abu-Assad.
Din cele nouă filme propuse vor fi făcute doar cinci nominalizări pentru premiul Oscar la categoria „cel mai bun film strain”, acestea urmând să fie anunţate pe data de 16 ianuarie.
În 2013, trofeul Oscar pentru cel mai bun film străin a revenit producţiei „Amour”, regizată de austriacul Michael Haneke.
Lungmetrajul românesc „Poziţia copilului” a primit distincţia „Ursul de Aur” la festivalul de la Berlin din 2013.
Gala premiilor Oscar va avea loc pe 2 martie 2014.