Ecaterina şi Vladislav Dodi au ajuns ieri la Chişinău, după trei luni de la operaţia excepţională efectuată de doctorii cehi care le-au transplantat câte o bucată din acelaşi ficat, salvându-le vieţile. Pacienţii vor fi monitorizaţi de medicii din Moldova, iar periodic vor merge la Praga pentru investigaţii.
Slăbiţi din cauza operaţiei, a emoţiilor, dar şi de teamă că ar putea să nu-şi mai revadă niciodată copiii, soţii Ecaterina (35 de ani) şi Vladislav Dodi (40 de ani) din Suhuluceni, raionul Teleneşti, au revenit, ieri, în Republica Moldova. „Ne simţim bine, le mulţumim medicilor din Cehia că ne-au salvat viaţa şi ne-au pus pe picioare. Mulţumim mai ales doctorului care ne-a operat“, au spus cei doi soţi, la Aeroportul Chişinău.
UN FICAT LA DOI
Au pentru ce le mulţumi. Au fost la un pas de moarte în Cehia, unde lucrau în agricultură. Într-o zi de la sfârşitul lui septembrie, după ce au consumat ciuperci otrăvitoare, cei doi moldoveni au ajuns la Clinica de transplantologie şi medicină experimentală IKEM din Praga cu insuficienţă hepatică. Singura lor salvare era un transplant. „Ni s-a spus că ficatul e distrus şi că avem nevoie de operaţie urgentă. În acel moment, ne-am gândit că nu avem altă soluţie: ori murim, ori ne lăsăm pe mâna specialiştilor“, povesteşte Vladislav Dodi. După ce a semnat documentele şi şi-a dat acordul pentru efectuarea operaţiei, a rămas doar cu speranţa că li se poate întâmpla o minune. „Mă gândeam numai la copiii noştri şi la Dumnezeu. M-am rugat mult să ne ajute“, îşi aminteşte bărbatul.
N-o să mai mănânc ciuperci niciodată şi o să spun tuturor să le evite chiar şi pe cele de la magazin. Sănătatea e foarte importantă, fără ea nu poţi face nimic.
Ecaterina Dodi, 35 de ani
„NU CREDEAM CĂ VOI MAI TRĂI“
Din cauza că în clinică era disponibil un singur ficat, medicii cehi, în frunte cu chirurgul Jiri F