Postul de televiziune rusesc NTV, retransmis în Republica Moldova de TV7 (care aparţine deputatului liberal-democrat Chiril Lucinschi), a difuzat duminică un documentar manipulator despre regiunea transnistreană.
Filmul prezintă republica autopraclamată ca un stat „independent“ şi „uimitor“, care, în pofida faptului că nu este recunoscut de nimeni, trăieşte de 23 de ani după propriile legi, are armată, miliţie, valută şi un preşedinte „ales democratic“.
În imagini apar oameni care se distrează, cântă, dansează, fac mămăligă şi vin, precum şi aşa-numiţi demnitari din stânga Nistrului: liderul de la Tiraspol Evgheni Şeviciuc şi şefa „diplomaţiei“ transnistrene Nina Ştanski.
Potrivit autorilor filmului, regiunea este „o rezervaţie sovietică“, cu tancuri şi monumente lui Lenin la tot pasul, care a reuşit însă să se dezvolte în pofida blocadei economice. „Este uimitor că, păstrând elementele socialismului, Transnistria industrială într-un final a avut de câştigat, fapt ce se observă în special în comparaţie cu Moldova colhoznică“, spune în cadru corespondentul NTV Serghei Holoşevski.
Jurnaliştii ruşi insistă pe ideea că transnistrenii nu-şi doresc unirea cu România, care ar fi promovată pe malul drept al Nistrului, şi că privesc cu speranţă spre Rusia. În acelaşi timp, realizatorii filmului încearcă să inducă îngrijorarea că soarta Transnistriei se va schimba radical după ce Republica Moldova a parafat, în noiembrie, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.