Sunt departe de casa, muncesc in conditii grele, sunt in alerta 24 de ore din 24, si sarbatoresc Craciunul prin munca. Acest lucru nu ii descurajeaza si incearca sa intre in spiritul sarbatorilor macar prin amintiri. Cei 500 de militari ieseni aflati in misiune in Afganistan si-au impodobit un brad de Craciun, insa nu se asteapta sa gaseasca sub el cadouri. Cel mai de pret cadou pentru ei este siguranta si reusita misiunii. Isi doresc sa se intoarca sanatosi acasa si sa isi vada cat mai repede familia. "Pâna la prima ninsoare, în scurtele zile cu vânat amurg si noptile din ce în ce mai reci, Lupii Negri continua misiunile si actiunile împotriva fortelor insurgente, aducându-si contributia la eforturile de reconstructie si dezvoltare, de construire a capacitatilor locale, pentru extinderea legitimitatii si eficientei fortelor de securitate afgane si pentru impunerea legii.
Provincia Zabul, nici umbra de ierburi, nici pomi, nici izvoare. O îngramadeala de munti golasi, totul e în neclintire, fara viata, fara glas, ici colo doar, rasfirate, mici asezari de lut galben. Unii dintre localnici înca mai profita de vreme, desi iarna suspina adânc si îsi lucreaza pamântul, altii pun tara la cale, stând pe vine pe o sapatura, lânga o pompa ruginita, care nu a mai oferit lichidul vietii de ani de zile. Copiii misuna de colo colo, ducând pe umerii plapânzi, povara unei copilarii privata de cele mai neînsemnate bucurii", a spus maiorul Ioanid Catalin Diaconu. De Craciun, Lupii Negri, în cooperare cu fortele de securitate afgane, vor continua sa execute zi de zi, noapte de noapte, misiuni de patrulare, observare, scotocire, securizare, interventie si neutralizare a dispozitivelor explozive improvizate.
Sunt departe de casa, muncesc in conditii grele, sunt in alerta 24 de ore din 24, si sarbatoresc Craciunul prin munca. Acest lucru nu ii descurajeaza s