Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnalul de refacere al lui Dan Roman, ziua a treia: "În sfârşit, am reuşit să dorm bine! Durerile au dispărut aproape în totalitate". Ce spune despre eventuala suspendare a celui care l-a accidentat.

Publicat in Pro Sport, marți 24 decembrie 2013 ·

“Jurnal de refacere” este un demers unic în mass media sportivă din România. ProSport îşi propune să urmărească viaţa unui fotbalist care în lunile următoare se va lupta să revină pe teren. Început duminică, 22 decembrie, de ziua lui Dan Roman, jurnalul va dura până în momentul în care atacantul lui Gaz Metan, accidentat grav joi, 19 decembrie, la Botoşani, va lovi din nou mingea într-un meci de fotbal. Episodul 3 aduce primele veşti bune de la Gyor, acolo unde fotbalistul a fost operat

ZIUA A TREIA - DURERILE AU DISPĂRUT

"Mă simt mult mai bine acum. Noaptea trecută am reuşit pentru prima dată să dorm bine. Am adormit pe la opt seara, destul de devreme, pentru că ştiam că la patru dimineaţa vin să ne spele. Aşa e programul aici. Durerile aproape că au dispărut... mai simt nişte arsuri, probabil din cauza cusăturilor şi un mic disconfort, dar nu se compară cu zilele trecute. Sincer, abia aştept să vină ziua de vineri şi să pot să plec acasă. Ştiu că mâine e Crăciunul, chiar acum aştept să vină soţia cu nişte mici cadouri pentru asistentele de aici, dar eu mă gândesc doar să treacă aceste zile. Eu o să-mi primesc cadourile acasă, nu aici! Haha!

O să îmi fie mult mai bine atunci când voi ajunge acasă. Doctorii mi-au spus că, dacă totul decurge fără probleme, într-o lună şi ceva, două, îmi vor scoate gipsul şi, uşor, uşor, să încep recuperarea. Important este să nu fie nicio problemă, să se sudeze oasele aşa cum trebuie. Recuperarea o să o fac cu Ovidiu Kurti, de la Steaua. El a fost la noi, la Mediaş, şi de acolo îl cunosc. E un om extraordinar. Ştiu că o să mă solicite foarte mult şi o să am nevoie de multă stăpânire de sine pentru că vor fi şi momente grele.

"Am văzut reluarea accidentării. De fapt, m-am uitat la tot meciul!"

Mă întreba cineva din presă ieri dacă ar trebui ca Ciprian Dinu să fie suspendat în perioada în care eu sun

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 17 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 58 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 17 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°