După derogări peste derogări, Uniunea Europeană pare să fie decisă în ceea ce priveşte monitorizarea poluării industriale. Astfel, de la 1 decembrie, a intrat în vigoare Directiva europeană privind emisiile generate de instalaţiile de ardere de dimensiuni mari din toată Europa. Pentru a se alinia cerinţelor europene, pe piaţa locală trebuie realizate investiţii semnificative.
Pe 24 noiembrie 2010, Uniune Europeană a adoptat noua legislaţie privind emisiile industriale generate de instalaţiile de ardere de dimensiuni mari din toată Europa. În România, directiva a fost transpusă în Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, care a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv pe 1 decembrie 2013.
„Această lege are ca scop prevenirea şi controlul integrat al poluării rezultate din activităţile industriale, stabilind condiţiile pentru prevenirea sau, în cazul în care nu este posibil, pentru reducerea emisiilor în aer, apă şi sol, precum şi pentru prevenirea generării deşeurilor, astfel încât să se atingă un nivel ridicat de protecţie a mediului, considerat în întregul său. Prezenta lege nu se aplică activităţilor de cercetare şi dezvoltare sau testării de noi produse şi procese”, se arată într-un comunicat remis de Agenţia pentru Protecţia Mediului(APM) Olt.
Operatorii economici au două alternative: ori investesc ori trag obloanele
În practică, această lege se traduce prin investiţii de ordinul miliardelor de euro, reprezentând lucrări de modernizare a instalaţiilor şi echipamentelor, majoritatea fiind relativ vechi şi depăşite ceea ce impune, fie închiderea, fie retehnologizarea lor imediată. Asigurarea fondurilor necesare intră în obligaţia operatorilor. Instalaţiile care au beneficiat de o derogare sub imperiul legislaţiei anterioare nu vor mai putea intra sub incidenţa acestui plan de c