Papa Francisc a îndemnat, în predica rostită de Crăciun, la căutarea esenţei mesajului Evangheliei, explicând că Naşterea Domnului Iisus Hristos reprezintă "vestea cea bună" transmisă de Dumnezeu Tatăl, un eveniment central în care s-au revărsat "harul, mila şi dragostea" lui Dumnezeu.
"Dumnezeu ne repetă, cum le spuneau îngerii păstorilor: «Nu vă temeţi!». Vă spun şi eu: Nu vă temeţi", a declarat Papa Francisc, conform Corriere della Sera, în prima predică rostită de Crăciun în Basilica Sfântul Petru de la Vatican.
Suveranul Pontif a îndemnat la căutarea esenţei mesajului Evangheliei: "Dumnezeu iartă; vestea cea bună este Naşterea Domnului Iisus Hristos, om adevărat şi Dumnezeu adevărat, un eveniment în care s-au revărsat harul, mila şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl".
"Primii care au primit vestea şi care au văzut au fost păstorii. Nu este întâmplător: păstorii erau ultimii, cei marginalizaţi", a explicat Papa Francisc, insistând pe înţelegerea sensului vieţii creştine. "Profetul Isaia a spus: «Poporul care mergea în întuneric a văzut o mare lumină». Aceasta este realitatea profundă a ceea ce suntem: suntem poporul aflat pe drum, iar în jurul nostru - chiar şi în interiorul nostru - există întuneric şi lumină. Chiar şi în vieţile noastre personale sunt momente luminoase şi întunecate, lumini şi umbre. Dacă îl iubim pe Dumnezeu şi fraţii, mergem în lumină, dar, dacă inimile noastre se închid, dacă în noi prevalează mândria, minciuna, căutarea interesului propriu, atunci apare întunericul în noi şi în jurul nostru", a spus Papa Francisc.
"Dar Naşterea lui Hristos înseamnă că El a venit în istoria omenirii, a mers împreună cu noi pe drum. A venit pentru a ne elibera din întuneric şi a ne da lumina", a subliniat şeful Bisericii Catolice.
În cursul slujbei de Crăciun desfăşurată la Vatican a fost rostită o rugăciune specială în limba chi