Bărbatul care ieri seară şi-a ucis soţia într-un coafor din Iaşi unde aceasta lucra, iar apoi a încercat să se sinucidă, a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi este în comă la secţia de terapie intensivă a Spitalului "Sfântul Spiridon", anunţă Mediafax.
Coordonatorul SMURD Iaşi, medicul Diana Cimpoeşu, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că bărbatul a fost supus unei intervenţii chirurgicale, în cursul nopţii, la Spitalul "Sfântul Spiridon", starea acestuia fiind în continuare critică.
"Pacientul a fost operat şi se află la terapie intensivă. Este în stare de comă. Au fost suturate toate leziunile, dar din punct de vedere neurologic pronosticul este rezervat. Să vedem evoluţia sa din punctul de vedere cerebral", a spus medicul Diana Cimpoeşu.