UPDATE. Medicii susţin că starea lui Michail Schumacher este în continuare gravă. ”Situaţia este una critică în acest moment”, spun medicii.
---
UPDATE. Bild scrie ca fostul pilot a suferit şi o a doua inţervenţie chirurgicală, prin care medicii au încercat să-i reducă presiunea craniană şi să-i dreneze sângele, făcând câteva găuri în craniul lui Schumacher. Medicii care l-au operat vor organiza o conferinta de presa la ora 12:00 în care se va anunţa care este starea de sănatate a germanului, informează sptfm.ro
----
UPDATE. Conducerea spitalului din Grenoble a anuntat o conferinţă de presă, chiar în această dimineaţă, la ora locală 11.00 (12:00 ora României), informează sptfm.ro.
---
Într-un comunicat comun dat publicităţii în noaptea de duminică spre luni decătre serviciul de presă al lui Schumacher şi de reprezentanţii spitalului din Grenoble se precizează că pilotul se afla în comă, în momentul internării, după "un traumatism cranian grav, care a necesitat imediat o intervenţie neurochirurgicală", potrivit Agerpres.
"El rămâne într-o stare critică", adaugă comunicatul, semnat de doi medici şi de directorul adjunct al spitalului, care a fost citit şi înaintea jurnaliştilor adunaţi în faţa clinicii din Grenoble.
Citeşte şi: Schumacher, rănit într-un accident de schi. Sportivul, traumatism cranian grav
Purtătorul de cuvânt al spitalului a precizat că următoarea informare în legătură cu starea de sănătate a multiplului campion mondial va avea loc luni dimineaţă, în jurul orei locale 11,00.
Pilotul german, care urmează să împlinească 45 de ani pe 3 ianuarie, schia duminică în compania fiicei sale în vârstă de 14 ani, într-un sector aflat în afara pistei staţiunii Meribel. El s-a lovit cu capul de o stâncă în momentul căderii şi, în ciuda faptului că purta cască de protecţie, şi-a pierdut pentru scurt timp cunoştin