Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INFORMAŢII UTILE. Tot ce trebuie să ştii despre PROGRAMUL magazinelor, mijloacelor de transport în comun şi instituţiilor, de REVELION

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 31 decembrie 2013 ·

Mai sunt câteva ore până la trecerea dintre ani, dar pentru ca Revelionul să nu vă prindă pe picior greşit, Evenimentul Zilei vă pune la dispoziţie toate informaţiile utile de care aţi putea avea nevoie.

De la programul magazinelor, pentru ca de mai aveţi de cumpărat ceva până se schimbă anul, să nu mai pierdeţi vremea cu un drum până la magazin şi să daţi de uşa închisă, până la programul farmaciilor şi spitalelor care sunt deschise în aceste zile.

Urmăriţi mai jos lista informaţiilor utile şi daţi click pe link-ul ce vă aduce informaţia ce vă interesează.

PROGRAMUL MAGAZINELOR de sărbători. Află şi în ce zile vor fi ÎNCHISE toate magazinele

Supermarketurile, hipermarketurile şi magazinele cash&carry vor avea program prelungit sau chiar non-stop în perioada 29-30 decembrie şi redus pe 31 decembrie şi 2 ianuarie 2014, iar pe 1 ianuarie vor fi închise.

Metroul va fi deschis călătorilor de Revelion. Și RATB va prelua petrecăreții în noaptea dintre ani

Pe 31 decembrie, trenurile subterane vor circula și în intervalul 23.00-05.00, iar autubuzele de noapte vor avea program normal

Cum vor lucra băncile Revelion

Majoritatea băncilor au program de lucru normal pe 31 decembrie, care este zi bancară, în vreme ce pe 1 şi 2 ianuarie 2014 cele mai multe agenţii bancare vor fi închise.

Autobuzele și tramvaiele RATB vor circula în noaptea de Revelion. PLUS lista spitalelor

În noaptea dintre ani, vor funcţiona toate cele 25 de linii de noapte, precum şi liniile de tramvai 1 şi 41, informează Regia Autonomă de Transport Bucureşti.

Spitale şi farmacii deschise în perioada Sărbătorilor

Până pe 05 ianuarie, 9 spitale din Capitală vor asigura asistenţa medicală:

Vezi programul tuturor farmaciilor din Capitală deschise în această perioadă

@N

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum o ora
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Fermierii polonezi blochează iar frontiera cu Ucraina. Motivele invocate de agricultori

Ziare.com acum 36 minute
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 36 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabilă: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Alegeri prezidențiale 2024. Numărul forțelor de ordine a fost suplimentat de MAI pentru duminică

HotNews acum 2 ore
Ministerul de Interne va suplimenta numărul forțelor de ordine la alegerile de duminică, de la 43.000 la 45.000, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. „Pentru misiunile de astăzi (sâmbătă – n.r.) sunt implicaţi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 2 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”

Botosani News acum o ora
Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi principalele măsuri din programul de guvernare p

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°