De când e lumea şi pământul, noul a urmat vechiului. Vechiul are rădăcini adânc înfipte pe meleagurile noastre. Şi femeia, mai tânără, ştim bine, îşi urmează bărbatul.
La sfârşit de 2013, Anul Vechi îşi face bilanţul şi trebuie să dea socoteală. Ce şi-a propus, ce a înfăptuit, ce lasă în urmă. O dâră de lumină, un pom sădit în faţa casei, un culcuş pentru oamenii nevoiaşi, lefuri decente. În noaptea dintre ani, cei doi, unul Vechi şi altul Nou, se aşază la masă şi îşi dau mâna. Este un fel de cunună a anilor. „Procesul-verbal” de predare-primire este redactat cu mare grijă, dar fără nici urmă de presă. La ora 24 fix se destupă sticla cu şampanie pe care Anul Vechi a pregătit-o cu migală, iar Anului Nou îi revine sarcina să umple cupele. Sunt momente emoţionante, de dragoste şi armonie. Cel Vechi urează sănătate, împliniri şi grijă sporită faţă de semeni, iar Anul Nou promite să respecte tradiţia pământului şi să asigure prosperitate şi bună înţelegere celor de pe acest rotund nemaipomenit plămădit. Este un fel de balanţă, adică o cumpănă, un cântar al anilor. Unul îşi ia rămas bun, altul ne spune bine v-am găsit. Cel nou a venit cu sacul şi trebuie să vadă ce va mai afla prin cămara celui vechi, sac despre care Moş Crăciun spunea că a… cocoşat mulţi oameni cuminţi, dar fără minte! E drept, azi Moş Crăciun tot cu sacul pătrunde în casele copiilor. Numai că, vedeţi dumneavoastră, unora sacul li se pare desuet şi cară cu tirul; e mai uşor şi câştigi bine. Mă gândeam la timp… Nădăjduim într-un an mai bun, cu cer senin, cu inimă largă şi îngăduitoare, fără ceaţă şi fără săbiuţe cu venin.
LA MULŢI ANI! NU NE DORIM MULŢI BANI ŞI NICI DUBAI, DAR S-AVEM CE LUCRA ŞI CASA A O SĂTURA!
