România de azi nu mai are nicio legătură cu cea din 1990 sau cea din 1997.
Nu există alegeri uşoare. Guvernul României avea de ales între mărirea TVA-ului şi reducerea pensiilor şi a salariilor bugetarilor. A ales ultima variantă. Dacă privim prin perspectiva oamenilor de afaceri şi a celor care lucrează în mediul privat, a ales bine. Dacă priveşti lumea din perspectiva celor şase milioane de pensionari, alegerea e cel puţin dureroasă. Ceea ce se întâmplă acum nu e decât nota de plată a erorilor în serie ale celor care au fost la guvernare în ultimii douăzeci de ani.
Toate reformele făcute cât de cât în România au fost realizate la presiunea organismelor internaţionale. Pentru toate guvernele, mai importante au fost propria clientelă politică şi voturile pensionarilor. Şi uite aşa, an după an, s-au tot adunat angajaţi la stat şi persoane care au ieşit la pensie pe caz de boală în urma unui aranjament cu medicul. Ce se întâmplă astăzi e doar efectul logic al deciziilor trecute. Poate, dacă economia mondială mergea bine, reprezentanţii FMI ar fi închis ochii, dar nu mai sunt bani. Nici Uniunea Europeană şi nici FMI nu mai sunt dispuse să-i ajute pe cei care nu se reformează. Iar de unii singuri nu suntem în stare să facem nimic.
În urmă cu două zile am asistat la un protest de vodevil. Nu m-am putut opri să nu mă gândesc la cât au plătit liderii sindicali pentru organizarea mitingului din Piaţa Victoriei. Oamenii au venit ca la slujbă. Asta nu înseamnă că nu le e greu, dar nu sunt disperaţi. România de azi nu mai are nicio legătură cu cea din 1990 sau cea din 1997, dar ce ar trebui să ne îngrijoreze cu adevărat e situaţia internaţională.
Suntem în mijlocul unei furtuni. Întreaga lume se transformă şi ne vom schimba şi noi cu voia sau fără voia celor de la televiziuni, care au devenit promotorii Apocalipsei. Moneda euro se află în faţa celui mai d
