Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datoria externă, o treime din PIB

Publicat in Adevarul, vineri 16 mai 2008 ·

În primul trimestru din 2008, angajamentele ţării au crescut cu peste 4% Contul curent al României şi-a accentuat deficitul cu 10%, iar datoria externă a ajuns, în primele trei luni, la

În primul trimestru din 2008, angajamentele ţării au crescut cu peste 4%

Contul curent al României şi-a accentuat deficitul cu 10%, iar datoria externă a ajuns, în primele trei luni, la aproape 40 de miliarde de euro.

Datele sintetice comunicate, ieri, de Banca Naţională a României (BNR) arată, pe de-o parte, că datoria externă a ţării pe termen mediu şi lung a crescut în primul trimestru al acestui an cu 4,2% faţă de finalul anului trecut până la 39,95 miliarde de euro.

Împrumuturile statului, cu 3% mai mari

Pe de altă parte, deficitul de cont curent (decalajul dintre cheltuieli şi venituri) a sporit, în primele trei luni din acest an cu 10,9% faţă de acelaşi interval din 2007. Ritmul creşterii decalajului este dublu faţă de cel din februarie, ca urmare a adâncirii cu 9,9% a deficitului comercial (importuri/exporturi) şi cu 10,8% a celui de pe partea veniturilor.

Datoria externă negarantată public însuma 25,9 miliarde de euro la 31 martie 2008, fiind mai mare cu 4,86% faţă de sfârşitul anului trecut. Cea mai mare parte a acesteia provenea anul trecut din contribuţia sectorului privat, dar banca centrală nu mai publică, de la începutul lui 2008, date detaliate la acest capitol.

În acelaşi timp, datoria publică directă (angajată de stat), care scăzuse anul trecut, a sporit cu 3% în intervalul ianuarie-martie, de la 7,299 miliarde de euro la 7,519 miliarde de euro.

Gradul de acoperire a rezervei oficiale de valute şi aur a României a scăzut la 5,8 luni de import la 31 martie 2008 de la 6 luni de import la finalul anului trecut.

Se înteţesc transferurile curente

Potrivit BNR, intrările de bani în România din transferuri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum o ora
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Fete de 13 ani, dispărute din judeţele Argeş şi Botoşani / Poliţia le caută - FOTO

News.ro acum o ora
Două fete de 13 ani sunt căutate, marţi seară, de poliţiştii din judeţele Botoşani şi Argeş, după ce au dispărut de acasă. ”Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 13 ani,

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum o ora
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Marius Tucă Show începe miercuri, 17 APRILIE, de la ora 20.00, live pe gândul.ro / Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe miercuri, 17 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 5 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, telefonic, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră / Mesajul secretarului general al Alianţei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, o discuţie telefonică substanţială cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră. „România a sprijinit puternic Ucraina încă din p

Vremea

București
acum

24°
mar.

17°/30°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

15°
mar.

14°/29°
mie.

8°/15°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
Constanta
acum

17°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

9°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

7°/27°
mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°