De-a lungul anilor de şcoală, am vorbit cu Nicu despre multe lucruri, inclusiv despre relaţiile cu URSS, despre epoca Dej, despre istoria PCR. Îl interesau chestiunile istorice, citea buletinele Agerpres şi cărţi traduse în limba română \"numai pentru uz intern\".

Ştiu precis că acasă la el se vorbea deschis despre chestiuni ce ţineau de culisele funcţionării partidului, se comenta copios despre unii şi alţii, despre unele şi altele (în special despre Alexandru Drăghici şi soţia sa Marta, născută Cziko). În septembrie 1965, chiar de ziua sa, mi-a spus că urma să plece o delegaţie condusă de Nicolae Ceauşescu în URSS, că "se cam sărise calul" în conflictul cu sovieticii. Nu s-a produs niciun fel de ameliorare a relaţiilor, dar au încetat şedinţele închise de partid (prelucrările) din perioada Dej în care "activul" era informat despre polemicile din mişcarea comunistă şi despre abuzurile sovieticilor.

Prietenii săi cei mai buni au fost Zaza (Radu) Ioanid, ulterior operator la televiziune, văr cu criticul de artă Andrei Doicescu şi, o scurtă perioadă, prin clasa a XI-a, Florin Cleper, fiul unui cunoscut medic ftiziolog. Florin a emigrat în Israel după anul I la Arhitectură, a murit într-o campanie din Liban. În 1969, eram în clasă a XI–a, Florin a fost ţinta unui ciudat caz de prigoană legat de un extemporal la limba română. Tema era opera poetică a lui Şt. O. Iosif, Florin scrisese ironic, în spiritul “Istoriei literaturii" de George Călinescu, deci îl prezentase drept poet minor. Profesoara de română, L.F., ea însăşi soţie de activist la CC, sesizase conducerea şcolii, obiectul incriminat a fost trimis către “organele superioare". Am fost convocaţi urgent în sala de festivităţi, directorul adjunct, profesorul de chimie Popa, ne-a citit un material venit din partea CC al UTC, semnat de primul secretar şi ministrul tineretului, Ion Iliescu. Ni se spunea că est