De Mărţişor, Ministerul Sănătăţii le-a pregătit o surpriză fetelor care vor să se vaccineze contra cancerului de col uterin. Fetele cu vârste cuprinse între 12 şi 24 de ani vor putea fi vaccinate şi la cabinetele de ginecologie şi de planificare familială din sistemul sanitar.
Ministerul Sănătăţii extinde, începând cu luna martie, campania de vaccinare gratuită împotriva cancerului de col uterin a fetelor şi femeilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 24 de ani şi în cabinetele de ginecologie şi de planificare familială din sistemul sanitar. În prezent, vaccinarea se poate face doar în cabinetele şcolare şi ale medicilor de familie. De asemenea, tinerele cu vârsta de peste 24 de ani se vor putea vaccina şi ele gratuit în cabinetele ginecologice şi de planificare familială din sistemul sanitar, dar numai la recomandarea medicului ginecolog. “Am fost informaţi în legătură cu decizia Ministerului şi nu ne rămâne decât să aşteptăm dozele de vaccin, pentru a le putea distribui la cabinete. Decizia este foarte bună, pentru că, din punctul nostru de vedere, vaccinul este util şi poate preveni cancerul de col uterin. Peste 500 de fete din judeţ au fost vaccinate de la începutul campaniei şi probabil că cifra va creşte simţitor odată cu includerea în campania de vaccinare a fetelor cu vârsta peste 24 de ani”, ne-a declarat dr. Aurelia Cojan, director coordonator adjunct în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Mureş.
Vaccinare şi în afara şcolii
Până în prezent, în campania de vaccinare anti-HPV erau incluse doar eleve ale claselor VI şi VII, iar vaccinarea era efectuată opţional, după informarea părinţilor de către profesorii diriginţi. Începând cu luna martie, femeile de peste 24 de ani se vor putea vaccina gratuit la cabinetele ginecologice. La începutul campaniei anti-HPV, în judeţul nostru au fost aduse 3.449 de doze de vaccin, iar în listele DSP figura