Cândva, prin anii 60 ai secolului trecut, „Billy mincinosul” a fost un titlu în mare vogă. Mai întâi ca nume de film, ieşit pe ecrane în 1963, regizat de John Schlesinger, avându-i în rolurile principale pe regizor, dar şi pe Julie Christie.
Era o perioadă în care regimul comunist din România se hotărâse să nu mai fie atât de câinos cu poporul precum fusese în deceniul anterior, să încerce să îl cucerească cu un pic de parfum de Occident şi de Americă, aşa că pelicula a ajuns relativ repede şi pe ecranele noastre.
Şi mai era o vreme în care cu o promptitudine uluitoare piesele în vogă deveneau scenarii de film, iar scenariile de film ajungeau piese de teatru.
Habar nu am dacă Billy mincinosul, piesa scrisă de Keith Waterhouse şi Willis Hall, s-a jucat ori nu s-a jucat mai întâi pe Broadway, acolo unde cu siguranţă i-ar fi fost locul. Ştiu însă cât se poate de sigur că prima reprezentare a textului pe o scenă bucureşteană, dacă nu cumva chiar românească, s-a produs în iulie 1965, dar nu la un teatru din centrul Bucureştiului, ci la un teatru de cartier. Nu, nu pot să jur că această lansare la apă s-a petrecut chiar pe scena respectivei instituţii, adică Teatrul Muncitoresc C. F. R., viitorul Teatru “Giuleşti”, cu sediul în cartierul omonim. Şi aceasta fiindcă la vremea premierei, semnată regizoral de regretatul Mihai Dimiu, cu decorurile create de Sanda Muşatescu şi costumele Eugeniei Bassa Crâşmaru şi cu Corneliu Dumitraş, Nelly Nicolau-Ştefănescu, Corado Negreanu, Alexandra Ianu-Pascu, Athena Demetriad, Violeta Andrei, Traian Stănescu şi Mariana Mihuţ în distribuţie, Teatrul MuncitorescCFR îşi ducea existenţa “sub semnul vieţii nomade” sau “într-un turneu fără sfârşit”, după cum se scria într-o cronică apărută îi decembrie 1965 în revista Teatrul, cronică semnată doar cu iniţialele I.P. (probabil Ileana Popovici), deoarece clădirea era în renovare.