Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa locurilor de muncă pentru pensionari

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 13 iunie 2008 ·

Persoanele în vârstă s-au putut înscrie pentru un job din domeniul comerţului, al turismului şi din cel al construcţiilor. Sursa: Feri Predescu

Sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa a fost ieri gazda unei Burse a locurilor de muncă mai puţin obişnuite. În loc de şomeri între două vârste sau tineri absolvenţi de facultate, holurile agenţiei au fost împânzite de bătrânei zâmbitori şi doamne în etate, aranjate până în cel mai mic detaliu. Asta pentru că ieri a avut loc prima bursă a locurilor de muncă destinată exclusiv pensionarilor.

„Suntem pensionaridornici de muncă“

Deşi târgul de joburi îşi deschidea uşile abia la ora 9.00, zeci de oameni în vârstă, îmbrăcaţi cu hainele de sărbătoare, şi-au ocupat locul conştiincioşi la rând încă de la ora 7.00. Pensionarii erau încântaţi că nu au fost uitaţi şi abia aşteptau să intre în sediul agenţiei. „Fiţi atenţi la mine, conform ofertei, noi ne-am prezentat. Suntem 10-12 pensionari dornici de muncă, bine dispuşi, tineri, frumoşi, deştepţi şi cu studii sau specialişti în meseria noastră“, îi instruia inginerul pensionar Ion Toma pe pensionarii cu care venise să obţină un loc de muncă.

Cei mai mulţi bărbaţi au fost atraşi de posturile de agenţi de pază de la bănci, unde salariile erau de 500 lei pe lună. De altfel, nici angajatorii nu au pierdut ocazia de a bate palma pe loc cu cei dornici să obţină jobul respectiv. Un pensionar a semnat un contract cu un cabinet particular care i-a oferit postul de asistent medical, iar Aurelia Constantin, o pensionară cochetă şi „cu experienţă în turism şi contabilitate“, s-a angajat la un hotel din Costineşti.

42 de persoane de vârstaa treia şi-au găsit un post

Potrivit organizatorilor, angajatorii au oferit 210 locuri de muncă, din cele mai diverse domenii: agenţi de pază, cameri

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum o ora
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Un avion a aterizat de urgență la Timișoara, după o amenințare cu bombă. Cei 123 de pasageri au fost evacuați

Ziare.com acum o ora
A fost activat planul rosu de acțiune dupa ce a fost facuta o amenintare cu bomba la bordul unui avion, Aeronava a aterizat de urgenta pe Aeroportul Timisoara la miezul noptii, arată Opinia Timișoarei. Alerta a fost falsă. Conform sursei citate, avi

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum 38 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 2 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Un avion militar s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Mediafax acum 30 minute
Un avion s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeisky din regiunea Stavropol, a anunţat agenţia chineză Xinhua. Aceasta foloseşte o informaţie publicată de guvernatorul regional Vladimir Vladimirov pe Telegram. Şi alte surse ruseşti au confirmat info

Intrarea Bulgariei în zona euro ar putea fi amânată cu câteva luni dacă nu îndeplinește ținta de inflație

HotNews acum o ora
Dacă Bulgaria nu reuşeşte să îndeplinească ţintele de inflaţie ale Băncii Centrale Europene (BCE) în iunie, aderarea sa la zona euro, planificată în 2025, ar putea fi amânată cu luni de zile, a declarat joi guvernatorul băncii centrale a ţării, tran

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 2 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Netflix a depăşit aşteptările privind utilizatorii, dar a ratat aşteptările referitoare la veniturile trimestriale

News.ro acum 2 ore
Netflix a depăşit joi aşteptările de pe Wall Street cu privire la noii clienţi, pentru al doilea trimestru consecutiv, dar a semnalat că surprizele pozitive s-ar putea încheia, prognozând o creştere a veniturilor uşor sub ţintele analiştilor, transm

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

10°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

4°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°