Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ele plâng, FRA doarme! Atletele au aflat din ziar că sunt excluse

Publicat in Pro Sport, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Bunea, Ifteni şi Florea, atletele excluse de Federaţia de Atletism din lotul pentru CE de cros pe motiv că au vrut să meargă şi la şcoală, au izbucnit în lacrimi când au aflat că nu vor mai ajunge la Belgrad.

Contactat aseară pentru a intra prin telefon în emsiunea ProSport Raport, secretarul general al FRA, Florin Florea, s-a scuzat: „Îmi pare rău, nu pot vorbi, sunt cu familia“.

Preşedintele Sandu Ion a avut telefonul închis.

ProSport v-a prezentat în ediţia de ieri abuzul comis de Federaţia Română de Atletism asupra fetelor care obţinuseră dreptul de participare la Europeanul de cros de la Belgrad (7-9 decembrie). Decizia de a le exclude din lot pentru că şi-au exprimat dorinţa de a se pregăti acasă şi de a merge la şcoală se confundă cu un dispreţ sau cu o abatere de la normalitate, iar derapajul oficialilor poate avea şi efecte psiho-sociale în dezvolterea oricărui sportiv de viitor. „Le-au tăiat tot elanul. În cine sau în ce să mai creadă când ele au obţinut la criteriul de selecţie locuri de calificare şi acum rămân acasă pentru că au vrut să nu lipsească de la ore“, susţine Gabi Szabo. Deşi ieri ar mai fi avut ocazia să mai dreagă busuiocul, oficialii FRA au considerat că nu e nevoie să ofere vreo explicaţie.

CITEŞTE AICI ARTICOLUL INIŢIAL: Federaţia te vrea prost

„Nu ne-a sunat nimeni din federaţie azi (n.r. - ieri) să ne zică ceva“, au mărturisit antrenorii Vasile Herman şi Toma Emerson. De fapt, nici nu avea cine să-i apeleze, în contextul în care hotărârea a fost adoptată pe genunchi şi dată pe şest - s-a sărit atât peste Comisia de Disciplină, cât şi peste firescul Consiliu Federal, pentru că oamenii care au promis că vor curge laptele şi mierea în FRA au considerat că trebuie să le dea fetelor o lecţie.

„În sportul mondial se formează o punte între şcoală şi educaţie, iar pentru noi nu contează aceas

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 4 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum o ora
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum o ora
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 2 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 3 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum 3 ore
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 5 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Ciolacu, despre trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand: Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident

News.ro acum o ora
Marcel Ciolacu a precizat că nu comentează trimiterea în judecată a edilului sectorului 1 Clotilde Armand, pentru că „e o doamnă”, în primul rând. „Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident”, a completat liderul PS

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum 3 ore
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

13°
joi

11°/21°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/21°
Constanta
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/14°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°