Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TERMEN Câştigurile din bancă sau din tranzacţiile bursiere pe 2012 trebuie raportate cel mai târziu în 28 februarie la Fisc

Publicat in Adevarul, miercuri 27 februarie 2013 ·

Joi, 28 februarie, este termen-limită pentru depunerea formularului 205 „Declaratie informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit“, aferent anului 2012. Este vorba, în principal, despre impozitarea veniturilor din depozite bancare sau din tranzacţii bursiere, care în România se taxează cu 16%. De asemenea, şi angajatorii plătitori de salarii trebuie să depună acest formular.

Formularul se completează şi se depune de:

- plătitorii de venituri care au obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturile cu regim de reţinere la sursă a impozitului, conform Titlului III din Codul Fiscal;

- intermediari, societăţile de administrare a investiţiilor în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii sau alţi plătitori de venit, după caz, pentru câştiguri/pierderi realizate de persoanele fizice, aferente tranzacţiilor cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise;

- plătitorii de venituri din salarii.

Cum se completează formularul

În cazul în care, în cursul anului, la nivelul aceluiaşi plătitor, au fost efectuate plăţi privind mai multe tipuri de venituri prevăzute la Secţiunea III „Date privind natură veniturilor”, se completează un singur formular.

Pentru fiecare tip de venit plătit, prevăzut la Secţiunea III „Date privind natură veniturilor” se generează în acelaşi formular, câte un tabel, înscriindu-se datele corespunzătoare, pe beneficiari de venit, aferente anului de raportare.

În cazul veniturilor din salarii, se generează tabelul prevăzut la Secţiunea V „Date informative privind impozitul pe veniturile din salarii”, iar pentru celelalte venituri plătite, se generează câte un tabel prevăzut la Secţiunea IV „Date informative privind impozit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum o ora
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Olaf Scholz: Războiul din Ucraina ar putea continua mai mulţi ani

HotNews acum 22 minute
Cancelarul german Olaf Scholz crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz. Cancelarul Olaf Scholz cu general Andre Bodemann (dreapta)

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum o ora
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 3 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum o ora
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei

HotNews acum 2 ore
Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, a dezvăluit vineri agenţiei DPA un diplomat european de rang înalt. Reuniune UE la BruxellesFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Pro

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 2 ore
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum o ora
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

Un stră-stră nepot al împaratului Napoleon candidează la Alegerile Europarlamentare. Vine cu un "discurs războinic" la adresa Europei

Mediafax acum 5 ore
Strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, a anunţat el vineri într-un comunicat de presă remis de AFP. În vârstă de 50 de ani, Joachim Murat se prezintă ca descendent al mareşa

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/14°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°