Poet echinoxist, jurnalist poliglot, comentator acerb si politolog fin, laureatul prestigioasei burse Herder si voce inconfundabila a postului de radio „Europa libera”, participant la fenomenul „Piata Universitatii” si important om de televiziune – portretul oficial al lui Emil Hurezeanu impresioneaza pe oricine. Personaj capabil de interogatii dezarmante si surazatoare ambiguitati, manuind verbul cu precizie chirurgicala, deopotriva articulat si suculent, geometric dar lipsit de reflexe contondente, dl Hurezeanu parea pana mai ieri garantul profesionalismului gazetaresc din tara noastra.
Toate textele sale scrise in ultimele trei decenii au respirat prospetimea selecta si informatia bogata, insotite de-o perfecta civilitate central-europeana. Radiofonic, Emil Hurezeanu era magnetizant. Aflat in vizorul camerelor, el impune astazi prin stiinta de carte si prestanta. Rara avis, spun cativa optimisti despre o asemenea aparitie.
„Floarea cu care nu se face primavara”, vor bombani fatalistii. Un lucru este cert. Inteligent, sofisticat si conectat la dezbaterile euroatlantice, dl Hurezeanu poate intretine oricand un dialog cu politicieni de prim rang ai lumii. Dovada sunt interviurile memoriale cu Helmut Kohl sau Henry Kissinger ori confruntarile electorale cu presedintele Traian Basescu (pentru a nu mentiona si dezbaterile tehnologic-climaterice cu diversi ambasadori sau diplomati).
Spre deosebire de atatia articlieri improvizati pe malurile Dambovitei, domnia sa cunoaste istoria poporului roman si intelege marile conflicte geopolitice ale secolului XX.
Proximitatea vulgara a unui Cristian Tudor-Popescu, clovneria lui Mircea Dinescu, aura de nulitate a lui Cornel Nistorescu sau vecinatatea casanta a lui Adrian Ursu rezulta parca din strategia de reliefare a calitatilor lui Emil Hurezeanu in contrast absolut cu decorul. Sub