Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fetiţa blondă neindentificată ar fi putut fi încredinţată de mama sa biologică celor două persoane acuzate de răpire, potrivit ultimelor informaţii

Publicat in Adevarul, duminică 20 octombrie 2013 ·

Fetiţa blondă neidentificată, descoperită de poliţia din Grecia într-o tabără de romi, a fost încredinţată cuplului de romi care susţin că au custodia fetiţei de către mama sa biologică, persoană care nu avea posibilitatea să-şi crească fiica, au declarat sâmbătă avocaţii acestui cuplului acuzat de răpire de autorităţile elene, citaţi de AFP.

"Este vorba de o femeie care nu putea creşte acest copil şi care, prin intermediul unei alte persoane, l-a încredinţat cuplului în 2009, cu puţin timp după naştere", a afirmat unul din avocaţii cuplului acuzat, Marietta Palavra.

În prezent, autorităţile din Grecia o caută pe mama biologică a fetiţei pentru a confirma versiunea oferită până în prezent de cuplul pus sub acizaţie de răpire.

"Nu a avut loc nicio răpire, niciun furt, niciun trafic (de fiinţe umane). Ei (romii) nu au cumpărat copilul", a declarat Konstantinos Katsavos, un alt avocat al cuplului de romi.

Maria, o fetiţă blondă cu ochi albaştri, în vârstă de patru ani, a fost găsit miercuri în tabăra de lângă Farsala, în Grecia, alături de alţi 13 copii, despre care autorităţile cred că au fost răpiţi de romi.

Ea a fost spitalizată în vederea efectuării unor examene medicale, a declarat pentru AFP Kostas Giannopoulos, preşedintele organizaţiei de caritate "Zâmbet de copil", unde a fost plasată fetiţa.

Potrivit autorităţilor, cuplul format din o femeie în vârstă de 39 de ani şi un bărbat în vârstă de 40 de ani au oferit informaţii contradictorii privind provenienţa fetiţei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Școlile de Poliție scot la concurs peste 1.600 de locuri. Probele pe care le vor susține candidații

Ziare.com acum o ora
Sesiunea de admitere se va desfăşura în perioada aprilie - iulie pentru cele 1.340 de locuri de la Şcoala de la Câmpina şi cele 300 de la Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri, 24

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 2 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Bloomberg: Macron caută susținere pentru a-l instala pe DRAGHI în funcția de președinte al Comisiei Europene, în locul Ursulei von der Leyen

Gandul acum 9 minute
Președintele Franței, Emmanuel Macron, care a avut un rol central în numirea Ursulei von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene acum cinci ani, discută acum cu alți lideri europeni pentru a găsi alt candidat, precum Mario Draghi, pe

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: În Franţa, se menţin controalele la frontierele interne UE, până la finalul lunii octombrie

News.ro acum 21 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde autorităţile au decis să menţină controalele la frontierele interne UE, până la finalul lunii octombrie. Decizia vine în contextul Jocurilor Olimpice şi Parali

Flavia Boghiu, viceprimarul Brașovului, nu va candida la alegerile locale: „Sunt însărcinată și este o sarcină cu risc”

HotNews acum 26 minute
Flavia Boghiu, viceprimarul suspendat al orașului Brașov, a anunțat că nu va candida la alegerile locale din acest an întrucât este însărcinată, iar sarcina este una cu risc. Boghiu este suspendată din funcție în urma unui dosar deschis de DNA pentr

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulaţie în străinătate adoptate de Parlamentul European

Mediafax acum 47 minute
Potrivit unui comunicat al PE, noile norme obligă autorităţile naţionale să răspundă fără întârziere cererilor din partea unei alte ţări din UE şi în termen de cel mult două luni de la colectarea informaţiilor necesare. În plus, la cererea statului

Descoperire macabră în curtea Spitalului din Vaslui. 13 schelete, găsite în timpul unor săpături

Ziare.com acum 42 minute
Stupoare la Vaslui, în curtea spitalului nr. 2. În timpul efectuării unor săpături pentru realizarea unor lucrări de excavare, au fost descoperite mai multe schelete umane. Au fost anunțate imediat autoritățile, la fața locului fiind trimiși și mai

Vremea

București
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°