Albaştrii triumfători din finala Ligii cu Bayern au fost ieri negri precum echipamentul pe care l-au purtat. Un singur şut pe poartă, şi acela la penalty-ul ratat de Lampard.
Steaua poate spera! Adversara din "optimile" Europa League (7/14 martie), Chelsea, continuă să "navigheze" în ape tulburi. Şi ieri a bifat al doilea meci consecutiv fără victorie. După 1-1, joi, cu Sparta Praga, în Europa, albaştrii au pierdut în deplasare pe terenul lui Man. City: 0-2. VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Meritul lui Cech
Sigur, un eşec în faţa campioanei en titre a Angliei nu-i un capăt de ţară. Important pentru roş-albaştri e însă faptul că jocul trupei lui Rafa Benitez scîrţîie din toate balamalele. Dacă mingea a trecut linia porţii lui Cech abia după o oră este meritul exclusiv al acestuia. Numai în prima repriză, cehul a scos trei goluri ca şi făcute, la ocaziile lui Aguero şi Rodwell (două).
Gaura din centru
Toate din mijlocul unei apărări neaşteptat de fragile, desfăcută uşor şi de Yaya Toure la primul gol al lui City. Ivorianul i-a trimis la plimbare pe mijlocaşii defensivi Mikel şi Lampard dintr-o singură fentă, înainte de a expedia balonul în plasă fără nici o altă opoziţie. Iar Tevez a făcut 2-0 tot din poziţie centrală, de la 19 metri, din faţa unor fundaşi-spectatori.
Inofensivi
Nici pe faza ofensivă albaştrii n-au funcţionat mai bine. Primul lor şut pe poartă, şi singurul, a picat în minutul 52. Ba a scos un penalty, Lampard l-a executat, dar portarul Hart s-a întins şi a respins. Era 0-0. Managerul Rafa Benitez l-a trimis în final şi pe Fernando Torres pe teren. Degeaba. "Vîrful" spaniol a fost la fel de inofensiv ca şi în precedentele 14 partide consecutive fără gol.
Ba n-are drept de joc
Dacă în atacul lui Chelsea a mişcat vreun jucător, acela a fost Demba Ba. Senegalezul a făcut rost de penalty-ul irosit de La