Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CADOU DE CRĂCIUN Ruşii scumpesc cu circa 10% gazele

Publicat in Adevarul, vineri 24 decembrie 2010 ·

Preţul de import al gazelor ruseşti va creşte cu circa 10%, de la începutul anului viitor.

Acesta este unul din rezultatele negocierilor duse timp de câteva zile la Moscova de o delegaţie moldovenească cu administraţia gigantului rus al gazelor „Gazprom". Iacob Cazacu, vicepreşedintele Moldovagaz, a declarat pentru „Adevărul" că Moldova va plăti pentru o mie de metri cubi de gaze un preţ de 289 de dolari, faţă de 264 de dolari cât plăteşte acum.

Preţul negociat pare a fi mai mic decât cel despre care se anunţase anterior. Iacob Cazacu a precizat însă că ajustat la capacitatea termică a gazelor livrate, preţul va fi respectiv mai mare şi va ajunge la circa 295 de dolari pe o mie de metri cubi de gaze.

Noul preţ de import semnifică că Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică va majora tarifele la gaze şi la alte utilităţi pentru consumatorii finali.

Directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, Victor Parlicov, a declarat că majorarea tarifelor este inevitabilă şi că şedinţa de modificare a acestora ar putea avea imediat după sărbători.

Citiţi şi De la 1 ianuarie 2011, preţul gazelor va creşte cu circa 10-15%

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 20 minute
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Tragedie în săptămâna mare. Un autobuz care transporta credincioşi de Paşte a căzut de pe o stâncă: 45 de morţi în Africa de Sud

Mediafax acum 45 minute
Accidentul a provocat moartea a 45 de persoane, iar una este grav rănită, a precizat departamentul de transport al ţării într-un comunicat citat de CNN. O fetiţă în vârstă de opt ani care a supravieţuit a fost transportată cu avionul la spital, a pr

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 2 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 2 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 5 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministrul Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi şi doar 20% din banii primiţi au fost cheltuiți

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat joi seară, într-o emisiune la Prima News, că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență), el precizând că România a primi

Vremea

București
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

10°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale