Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRONICĂ Hobbitul merge mai departe

Publicat in Adevarul, luni 14 ianuarie 2013 ·

EXPLOATARE Regizorul neozeelandez Peter Jackson stoarce ca pe o lămâie opera lui J.R.R. Tolkien, ecranizând în alte trei părţi şi prima carte a acestuia, romanul „Hobbitul“.

Chiar dacă filmele lui Peter Jackson au în prezent un succes planetar, nu toată lumea este familiarizată cu culisele scrierii romanelor lui J.R.R. Tolkien. „The Hobbit“, publicat în 1937, este prima carte fantastică a lui Tolkien, profesor la Oxford şi membru al grupului literar Inklings (alături de C.S. Lewis sau Charles Williams).

Presiunile prietenilor şi ale editorilor pentru a continua povestea l-au făcut să scrie şi să publice, în anii ’50, trilogia „The Lord of the Rings“ / „Stăpânul Inelelor“, cu toate că Tolkien ar fi preferat să detalieze mitologia tărâmului pe care-l crease, ceea ce a făcut mai târziu în „Silmarillion“.

Succesul trilogiei, mai ales în America flower-power a anilor ’60-’70, a depăşit orice aşteptări, uluindu-l pe respectabilul profesor de filologie.

Practic, din acel moment se poate spune că lucrurile au scăpat de sub orice control. Opera lui Tolkien a devenit extrem de influentă şi a dat naştere unor numeroşi imitatori, mai mult sau mai puţin talentaţi. Întregul gen literar fantastic are la bază creaţia lui Tolkien – „Stăpânul Inelelor“ şi textele conexe.

Întoarcere în tărâmul de mijloc

Succesul mondial pe care l-au avut, în anii 2000, cele trei filme care au ecranizat legendara trilogie a făcut ca studiourile să se gândească şi la adaptarea primului roman scris de Tolkien, „The Hobbit“, în care el trasează cadrele lumii imaginare pe care o va dezvolta ulterior cu extremă minuţiozitate în celelalte cărţi ale sale.

Cum Peter Jackson avea nişte probleme financiare în suspensie cu respectivele studiouri, atenţia acestora s-a îndreptat spre aclamatul regizor de origine mexicană Guillermo del Toro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 2 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 6 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 9 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 4 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

News.ro acum 6 ore
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii po

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 10 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 8 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Iohannis, la Consiliul European: trebuie să intensificăm şi să urgentăm eforturile coordonate, la nivel european, pe palierul de sprijin militar pentru Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, miercuri la Bruxelles, că trebuie intensificate şi urgentate eforturile coordonate la nivel european „pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina. „Di

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

10°
joi

9°/13°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°