Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blocada Canalului continuă

Publicat in Gandul, miercuri 21 octombrie 2009 ·

Începută din aprilie, blocada Canalului Dunăre-Marea Neagră şi a Portului Constanţa, care nu mai sunt utilizate de combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi pentru transportul minereului, continuă

Ieri, directorul general executiv al combinatului gălăţean, Thierry Le Gall, a anunţat că negociază cu operatorul portuar Comvex încheierea unui contract pe termen lung, ceea ce ar însemna reluarea livrărilor pe la Constanţa. În replică, directorul general al Comvex, Viorel Panait, a declarat pentru Gândul că nu a primit nici o invitaţie la negocieri, dar că este dispus să încheie un contract pe cinci ani. "Normal că vreau să închei acest contract, deoarece materia primă pentru ArcelorMittal reprezenta 60% din volumul nostru de activitate", a spus Panait.

Dacă nu se va ajunge la o înţelegere cu Comvex, Le Gall a ameninţat că este posibilă chiar preluarea companiei, printr-o majorare de capital. ArcelorMittal deţine 36% din acţiunile Comvex, prin intermediul unei firme înregistrate în Insulele Virgine. De mai bine de şapte luni de zile, materia primă necesară combinatului de la Galaţi este livrată prin Bulgaria. În urma deciziei conducerii combinatului ArcelorMittal de a transporta minereul prin portul bulgar Burgas şi apoi pe Canalul Bîstroe, a dispărut aproape 70% din traficul pe Canalul Dunăre - Marea Neagră şi 30% din cel al Portului Constanţa. (A.B.)

Începută din aprilie, blocada Canalului Dunăre-Marea Neagră şi a Portului Constanţa, care nu mai sunt utilizate de combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi pentru transportul minereului, continuă

Ieri, directorul general executiv al combinatului gălăţean, Thierry Le Gall, a anunţat că negociază cu operatorul portuar Comvex încheierea unui contract pe termen lung, ceea ce ar însemna reluarea livrărilor pe la Constanţa. În replică, directorul general al Comvex, Viorel Panait, a declarat

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa: Cu toată lipsa de modestie, am scris o pagină de istorie în cartea autorităţii

News.ro acum 34 minute
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa. El precizează că rămâne ”comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean Constanţa (s

Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura peste 26% din necesarul de energie electrică

News.ro acum o ora
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, a anunţat că a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei. Noua facilitate va prod

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum o ora
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Sorin Grindeanu: Am semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii Rutiere preia de la CNAIR o serie de proiecte de infrastructură rutieră

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că a semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii Rutiere preia de la CNAIR o serie de proiecte de infrastructură rutieră. ”Am semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii

Ucraina susţine că a distrus 26 de drone ruseşti în noaptea de miercuri spre joi

Mediafax acum 2 ore
Dronele de fabricaţie iraniană au fost distruse deasupra unor părţi din estul, sudul şi sud-estul Ucrainei, a adăugat forţa aeriană, citată de Reuters. Guvernatorul regiunii Zaporojie a spus, pe Telegram, că două femei au fost rănite când resturile

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

România deschide porțile țării cu vize SCHENGEN pentru cetățenii RUȘI. De când se aplică măsura?

Gandul acum o ora
După doi ani sângeroși de război în Ucraina, țara lipită de România, cetățenii ruși, care au decis într-o proporție covărșitoare ca dictatorul Vladimir Putin care să fie în continuare președinte, au parte de un anunț neașteptat. România va începe să

Grecia a înregistrat cea mai fierbinte lună martie din ultimii douăzeci de ani

G4Media acum o ora
Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din cel puțin ultimii douăzeci de ani au fost înregistrate miercuri în majoritatea regiunilor din Grecia, scrie Protothema, citată de Rador. La Atena, în suburbia Gazi, termometrul a depășit recordul

Cresc temperaturile. Când vom avea 24 de grade Celsius în Capitală

Ziare.com acum 58 minute
Vremea tinde să devină tot mai frumoasă în următoarele zile, în special în zona de sud a țării. Vom scăpa de nori, iar soarele va străluci ridicând temperaturile. Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală. Astfel, de joi, 28 martie, v

O masă de aer cu praf saharian traversează România

BusinessMagazin acum o ora
O masă cu particule de aer cu praf saharian traversează joi România, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.

Vremea

București
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

13°
joi

7°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

15°
joi

8°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale