Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În judeţul Timiş au absentat de la examenul de Bacalaureat, până acum, 229 de elevi

Publicat in Adevarul, miercuri 20 iunie 2012 ·

Prima sesiunea a examenului de Bacalaureat 2012 se află în faza probei de evaluare a competenţelor digitale, adică folosirea computerului, care a început luni şi durează până mâine. Urmează trei zile de pauză.

Din 11 iunie, de la prima zi a Bac-ului, şi până acum, 229 de potenţiali absolvenţi nu s-au prezentat la probele de competenţe în comunicare şi în utilizarea computerului. Absenţii vor putea susţine problele scrise, însă vor primi diploma doar după ce vor trece şi de evaluările pe care le-au ratat, în sesiunea de toamnă sau în cea de anul viitor. Azi a început evaluarea competenţelor digitale în cadrul primei sesiuni a examenului de Bacalaureat 2012

La proba de competenţe digitale, care vizează competenţe în utilizarea computerului şi organizarea fişierelor, sisteme de operare, procesoare de texte, procesoare de calcul tabelar, prezentări, baze de date, mijloace moderne de comunicare, reţeaua internet, 224 de elevi din Timiş au fost trecuţi din oficiu, pentru că au urmat cursuri IT la finalul cărora au primit diplome care echivalează cu nivelul de utilizator avansat sau experimentat. Dintre cei care au susţinut proba, în prima zi 14la sută dintre liceenii timişeni au fost evaluaţi ca începători, 24 de procente ca utilizator mediu, acelaşi număr ca avansaţi şi 26 la sută - experimentaţi. 12 elevi din Timiş nu au reuşit să adune nici măcar 10 din totalul de 100 de puncte al probei şi nu au primit calificativ, fiind nevoiţi să repete proba în sesiunile următoare. Rămâi pe adevarul.ro, pentru a afla în timp real toate detaliile despre examenul de Bacalaureat: organizare, subiecte, rezultate Bacalaureat 2012, precum şi multe alte ştiri şi evenimente legate de acest examen. Calendar Bacalaureat 2012, sesiunea iunie-iulie - 11-13 iunie - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - 13-15 iunie - Evaluarea competenţelor lingv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Posibilă tentativă de suicid în staţia de metrou Obor / Circulaţia afectată / Sistem pendulă între Dristor şi Iancului şi între Ştefan cel Mare şi Republica

News.ro acum o ora
Circulaţia metrourilor este afectată, joi seară, după ce un călător a căzut pe şine în staţia de metrou Obor. UPDATE: ”Până la finalizarea intervenţiei organelor abilitate, circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 1 se desfăşoară în sistem pend

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 2 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 59 minute
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum o ora
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

NATO afirmă că "lucrează" la trimiterea de rachete antiaeriene în Ucraina

News.ro acum o ora
NATO lucrează la trimiterea mai multor sisteme antiaeriene în Ucraina, a declarat joi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, ca răspuns la solicitările de ajutor ale Kievului în faţa raidurilor ruseşti, relatează Reuters. "

O nouă medalie de aur! David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum o ora
David Popovici s-a impus și în proba de 200 metri liber la Campionatele Naționale de la Otopeni. E a doua medalie de aur, după cea de la 50 metri liber.

Un bărbat de 33 de ani a MURIT în timpul unui zbor cu avionul și soția sa, însărcinată, nu a știut nimic până la aterizare. Ce s-a întâmplat

Gandul acum 13 minute
Un bărbat de 33 de ani a murit în timpul unui zbor Ryanair din Torino, iar soșia sa, însărcinată a aflat de tragedie abia la aterizare, pentru că avea locul mult mai în spate. Giuseppe Stilo și soția sa, Federica Marrella, erau așezați la poluri opu

Ludovic Orban îşi cere scuze faţă de ieşeni pentru că în urmă cu patru ani l-a susţinut pe Chirica la Primărie: Recunosc că am făcut o greşeală. De data asta îl susţin pe Marius Bodea

News.ro acum 2 ore
Liderul Forţa Dreptei Ludovic Orban a declarat, joi, că îşi cere scuze de la ieşeni pentru că l-a susţinut pe Mihai Chirica la alegerile din 2020 pentru Primăria Iaşi, el opinând că ”în afară de palavre, show, spectacole ieftine şi întrebări privind

Exercițiu militar la Tulcea. Participă forţele terestre, aeriene şi navale

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Apărării organizează începând de joi, 18 aprilie, un exerciţiu de instruire cu termen scurt de notificare, în judeţul Tulcea, la acesta participând militari din Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale, cu mijloace tehnice, inc

Vremea

București
acum

11°
joi

8°/14°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

11°
joi

9°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°