Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jean Marc Bosman. Infernul omului care a schimbat fotbalul: sărăcie, alcool, depresie

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 22 martie 2011 ·

Cu mai bine de 15 ani în urmă, mai precis pe 15 decembrie 1995, Jean Marc Bosman dădea complet peste cap sistemul de transferuri în Europa. Urmare a unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, mijlocaşul de atunci al lui RFC Liege obţinea pentru toţi fotbaliştii profesionişti dreptul de a se transfera liber la final de contract. De pe urma aşa numitei "Legi Bosman", cum a intrat ea în istorie, au profitat foarte mulţi jucători, care şi-au rotunjit substanţial conturile. Nu însă şi Bosman. "Iau pastile pentru depresie"

La ora deciziei Curţii de Justiţie, belgianul încă purta haine de firmă, avea o podoabă capilară bogată, o soţie, o fiică în vîrstă de 6 ani, două case superbe şi doi bolizi Porsche. Din toate astea, azi nu mai are nimic. E şomer, prima nevastă şi fiica l-au părăsit, casele şi maşinile le-a vînduit pentru a face faţă datoriilor. Pînă şi corpul, deformat de alcool şi de depresie, s-a transformat într-un inamic. E gras, aproape a chelit şi are ochii umezi, trăsătură specifică alcoolicilor.

"M-am bucurat atunci pentru ceea ce am realizat. Dar ulterior mi-a mers tot mai rău. Atît de rău încît am devenit depresiv şi m-am apucat de băut. Vinul, vodka şi berea mă ajutau să uit, măcar pentru cîteva ore, problemele cu care mă confruntam. De alcool am scăpat între timp, dar pentru depresie mai iau încă pastile", a mărturisit recent Bosman, într-un recent interviu acordat cotidianului german Die Welt.

700 de euro, ajutor social lunar

Fostul jucător al lui RFC Liege are acum o nouă parteneră de viaţă, Carine, şi doi copii, ultimul venit pe lume în februarie: "Din acest punct de vedere, pot spune că-mi merge din nou bine. Dar în plan material încă am probleme. Trăiesc dintr-un ajutor social de 700 de euro pe lună". Bosman are domiciul la periferia Liege-ului, într-un garaj transformat în apartament. Pe aceeaşi stra

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 38 minute
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum 52 minute
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 24 minute
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum 38 minute
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 3 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 52 minute
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Ciolacu spune că până când Cîrstoiu „nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei”

Libertatea acum 27 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, 19 aprilie, că medicul Cătălin Cîrstoiu trebuia să fi organizat deja conferința de presă în care să dea explicații în legătură cu dezvăluirile din spațiul public despre activitatea sa, precizând c

Război în Gaza, ziua 195. Surse: Israelul a lansat o operațiune în Iran

Press Alert acum 35 minute
Israelul a desfășurat o operațiune în Iran în noaptea de joi spre vineri. Informația a fost prezentată de o sursă a NBC News. Iranienii au folosit bateria antiaeriană și au suspendat mai multe zboruri. Sursa susține că oficialii israelieni i-au noti

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 2 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Marcel Ciolacu: În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor, trebuie modificată

News.ro acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la finalul viziteo oficiale în Emiratele Arabe Unite, că în fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă şi este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor din Dubai, din Abu Dhabi, tre

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°