Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a „scăpat“ preşedintele PSD Cluj de contractele ilegale care l-au băgat la puşcărie pe Apostu: „A semnat directorul adjunct"

Publicat in Adevarul, luni 5 noiembrie 2012 · ·

Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj şi directorul firmei care a încheiat contractele pentru asigurarea parcului auto al regiei de transport public în comun din oraş, una dintre principalele dovezi aduse împotriva fostului primar Sorin Apostu, a susţinut că ştia despre aceste acte, dar nu le-a semnat el.

Astăzi, la Curtea de Apel Târgu-Mureș a avut loc un nou termen în cazul fostului primar al Clujului, Sorin Apostu, acuzat și cercetat într-un caz de corupție. La termenul de azi au fost prezenţi, pe lângă cei trei inculpaţi (Sorin Apostu, soţia sa, Monica Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia) şi doi martori citaţi, Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj şi fost director al firmei de asigurări Unita/Uniqa, alături de Stelian Nistor, un apropiat al soției lui Apostu.

A semnat adjunctul

Președintele PSD Cluj a declarat în fața instanței că era la curent în legătură cu existența unor polițe de asigurare semnate între societatea sa și RATUC, dar că el nu a semnat niciodată vreuna dintre aceste polițe, deși numele său apare pe contracte. ”Știu că au fost încheiate poliţe de către Uniqa cu RATUC, intermediate şi vândute de o societate independentă, Frarom. Eu nu am semnat niciodată vreo poliță de asigurare, semnătura aparținându-i mai mult ca sigur directorului adjunct al firmei Uniqa, Valentin Coroiu”, a declarat Lăpușan. Aceste poliţe prin care se asigura parcul auto al regiei de transport în comun din oraş au reprezentat una dintre principalele dovezi aduse împotriva lui Apostu. Aspazia Droniuc, denunţătoarea lui Apostu, a afirmat că pentru obţinerea acelor contracte i-a dat mită ex-primarului. Din aceste contracte au avut de câştigat două firme - Frarom - societatea Aspaziei - care a încasat un comision, fiind doar un intermediar, şi Uniqua - firma condusă de Lăpuşan, care a încasat cea mai mare parte a banilor fiind cea care a asigurat efectiv par

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin după zece ani la ProTV, unde vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România

HotNews acum o ora
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România, transmite News.ro. Cei trei au fost ani de zile trei jurați ai show-ului culinar „Chefi la Cuțite” de la Antena 1, post care a

Atenţionare meteo ANM de ploi torenţiale, vijelii şi grindină

Mediafax acum 2 ore
Banat, sudul Crişanei, Transilvania şi în zonele montane intră, marţi, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată ţara, iar la munte va ninge. ANM a emis, marţi, o i

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum 4 ore
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

Bărbat prins când primea mită 20.000 de euro de la ruda unei persoane trimise în judecată. Ce a promis în schimbul banilor

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost reţinut pentru trafic de influenţă după ce a fost prins când primea 20.000 de euro de la o rudă a unei persoane trimise în judecată, în schimbul promisiunii că poate interveni pentru a obține achitarea sau condamnarea cu suspendare

Preşedintele Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles / Discuţii privind evoluţiile din Ucraina şi Orientul Mijlociu / Şeful statului, la recepţia găzduită de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 17-18 aprilie 2024, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei şi la recepţia găzduită de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgieni

UNSAR: Aproape 7 din 10 români sunt conştienţi că accidentele scumpesc RCA

Mediafax acum 27 minute
Aceasta este una dintre concluziile celui mai recent studiu privind percepţia românilor faţă de asigurările auto realizat de IRES – Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Uniunii Naţionale a

Premier Energy finalizează preluarea CEZ Vânzare, un furnizor de energie cu 1,2 milioane de clienți / Ce se întâmplă cu acești consumatori

HotNews acum 2 ore
Premier Energy anunță finalizarea achiziției CEZ Vânzare, un furnizor de electricitate și gaze cu un portofoliu de 1,2 milioane de clienți, care își schimbă denumirea în Premium Energy Vânzare. Tranzacția și schimbarea proprietarului nu au niciun im

Doi papagali ar fi fost chemați ca martori într-un proces de divorț în Turcia - presă / Ei repetau obsesiv „Soțul meu nu e acasă, vino!”

HotNews acum o ora
În Turcia, un bărbat ar fi descoperit infidelitatea soției sale datorită papagalilor săi bârfitori, scrie o publicație turcă. Bărbatul care și-a folosit papagalii ca martori numără zilele până la divorț, potrivit Yenicag Gazetesi. PapagaliFoto: Pier

Nicolae Ciucă: Bătălia acestui an este între democraţie şi autoritarism / Parte din datoria noastră este să protejăm nu doar patria şi libertatea românilor, ci şi să-i protejăm pe aceştia de manipulare şi dezinformare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat, marţi, în cadrul evenimentului Digital Innovation Summit, organizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, că 2024 este an electoral la nivel global iar bătălia ac

Gorj: Femeie şantajată de doi necunoscuţi care au cerut bani pentru a nu distribui pliante cu ea în ipostaze indecente. Suspecţii, prinşi în flagrant când primau banii

News.ro acum o ora
Un bărbat şi o femeie au fost prinşi în flagrant în timp ce şantajau o femeie din judeţul Gorj, căreia i-au cerut bani pentru a nu distribui pliante cu imagini în care ea apare în ipostaze indecente. Femeia s-a adresat Poliţiei, cei doi fiind prinşi

Vremea

București
acum

26°
mar.

17°/29°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

23°
mar.

14°/27°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

25°
mar.

15°/25°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

8°/24°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

23°
mar.

7°/25°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°