Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sportul l-a ajutat pe Soos Zsigmond să trăiască o viaţă normală

Publicat in Adevarul, duminică 25 septembrie 2011 ·

Soos Zsigmond este cel mai bun exemplu de reuşită profesională şi socială prin intermediul practicării sportului. Iubeşte sportul de când se ştie şi, în ciuda faptului că s-a născut cu unele probleme la mâini şi picioare, a reuşit să obţină performanţe admirabile.

Problemele de ordin fizic pe care le are din naştere nu l-au determinat să se retragă din viaţa socială. S-a născut cu trei degete la un picior şi cu două la celălalt. La mâini, are doar câte 4 degete. Dar sportul l-a ajutat mereu, a fost şi este companionul preferat al lui Zsigmond şi totodată motorul care l-a purtat spre succes. „Sunt un om obişnuit şi pot spune că niciodată nu am lăsat defectele să îmi conducă viaţa. Din cauza lor am muncit mai mult decât cei din jurul meu şi mereu am vrut să demonstrez că pot realiza în viaţă atâtea câte realizează o persoană obişnuită”, spune tânărul. Ambiţia şi dorinţa constantă de a-şi depăşi condiţia au făcut din Zsigmond un model de urmat pentru toţi cei din generaţia lui, dar şi pentru cei pe care îi educă la şcoală, în calitate de profesor.

„M-am înscris la atletism la vârsta de 10 ani, sport pe care l-am practicat timp de 14 ani. În paralel, am practicat şi fotbalul la nivel profesionist, la ASA Târgu-Mureş şi la Electromureş”, povesteşte Zsigmond. A obţinut locurile I, II şi III la competiţii atletice naţionale şi internaţionale şi chiar un tip record de 10,8 secunde în proba de 100 de metri plat. Proba de 200 de metri plat a terminat-o cu un tip de 22,5 secunde, în condiţiile în care el, fiind o persoană cu dizabilităţi fizice, a concurat în competiţii sportive normale, alături de nume de frunte ale atletismului românesc. După o serie de participări la concursuri de atletism, atât naţionale cât şi internaţionale, cariera mureşeanului s-a încheiat brusc.

O accidentare la muşchii coapsei îi punea în pericol întreaga musculatură a piciorului, a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 51 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Italia: Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h - VIDEO

News.ro acum o ora
Imagini surprinse joi după-amiază în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice, relatează Le Figaro. Vântul s-a înteţit pe neaşteptate la Breuil-

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum o ora
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Terminalul Schengen de pe Aeroportul Timișoara, inaugurat. A costat 40 de milioane de euro și este cel mai modern din țară FOTO VIDEO

Adevarul acum 19 minute
Noul terminal de plecări externe de pe Aeroportul Timișoara, denumit Terminal Schengen, a fost inaugurat vineri, 29 martie 2024. A costat aproape 40 de milioane de euro și este cel mai modern terminal din România.

Adrian Câciu: România se dezvoltă prin investiţii / În ultimii doi ani s-au investit în România peste 35 de miliarde de euro

News.ro acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că România se dezvoltă prin investiţii şi a precizat că în ultimii doi ani s-au investit în ţara noastră peste 35 de miliarde de euro.

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 5 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

9°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°