Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Saltimbancii s-au dat în stambă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 octombrie 2010 · ·

Circul Praga a susţinut, aseară, prima reprezentaţie la Slobozia. Cămilele, lamele, şerpii, câini fotbalişti şi nelipsiţii clovni au descreţit frunţile localnicilor. Circul Praga a adus în premieră pentru Slobozia şi un show unic: acrobaţie pe motocicletă.

Spectatorii care au venit să vadă reprezentaţia Circului Praga au fost nevoiţi să înfrunte un frig pătrunzător. Sub cupola ridicată lângă Ştrandul Municipal, temperaturile nu au fost deloc prietenoase cu publicul. Înfololiţi bine, cu mănuşi şi fulare, prichindeii au rezistat totuşi până la finalul celor aproximativ două ore de spectacol. „Mami, mie mi-e frig! Dar nu vreau acasă! Vreau să mai vedem încă o dată poneii“, i-a şoptit la ureche Ana Maria Ionescu (6 ani), mamei sale. Îmbrăcată ca pentru iarnă, într-un costum gros de fâş, fetiţa a aplaudat cât a putut de tare fiecare număr al artiştilor Circului Praga.

Până şi artiştii nevucântători ai circului au avut probleme din cauza temperaturilor scăzute. Expuse la frig, animalele s-au conformat mai greu indicaţiilor date de dresorii lor.

Lecţia de matematică

Circul Praga a venit la Slobozia cu numere indite de dresaj. Lola, o căţeluşă în vârstă de numai un an, le-a arătat copiilor care au venit să o vadă că ştie matematică. Ajutat de dresoarea sa, pe nume Rahela, patrupedul le-a arătat tuturor că ştie să adune, să scadă şi să înmulţească.

Cei care au pus-o pe Lola să calculeze au fost chiar copiii. Aceştia au strigat din gradena arenei operaţia, iar căţeluşa, în câteva clipe, le-a arătat rezultatul. Doar cu tabla împărţirii, căţeluşa a avut mici probleme. „Nu a învăţat încă tabla împărţirii. Mai trebuie să o repetăm de câteva ori până când o va şti la perfecţie“, le-a declarat Rahela, dresoarea Lolei, copiilor prezenţi la spectacol.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Angajaţii de la Registrul Comerţului intră joi în grevă japoneză

Mediafax acum o ora
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional. Sindicaliştii cer majorarea salariilor cu 15%, pentru că ONRC este „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justi

Barcelona a șters o linie de autobuz din Google și Apple Maps pentru că era folosită frecvent de turiști spre nemulțumirea localnicilor

HotNews acum 23 minute
Traseul autobuzului 116 din Barcelona, folosit frecvent de turişti pentru a ajunge la Park Güell, a dispărut din aplicaţii precum Google Maps şi Apple Maps, relatează news.ro. Strada din BarcelonaFoto: f8 images / Alamy / Profimedia Images Decizia a

Imagini de la Judecătoria Mangalia. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 18 minute
Fondul dosarului tragediei de la 2 Mai se află la Judecătoria Mangalia, noul termen fiind stabilit pentru data de 18 aprilie 2024, ora 10.00, „pentru a se introduce în cauză şi a se cita Fundaţia Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor, pent

Martin Scorsese pregăteşte un film biografic despre Frank Sinatra cu Leonardo DiCaprio

News.ro acum o ora
Regizorul Martin Scorsese în vârstă de 81 de ani, care anul trecut a lansat "Killers of the Flower Moon" şi pregăteşte un film despre Iisus, lucrează în prezent la un film biografic despre Frank Sinatra, relatează Variety. Scorsese, care a lucrat la

Poliţist de la Secţia 4 Ploieşti, acuzat de viol. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Prahova anunţă că a deschis o anchetă internă şi că fapta reclamată face obiectul unui dosar penal

News.ro acum 43 minute
O femeie care a depus o plângere pentru înşelăciune la secţia 4 de poliţie Ploieşti susţine că a fost chemată acasă la poliţistul de caz, violată şi supusă la perversiuni sexuale de către acesta. Într-o declaraţie dată presei locale, femeia mai spun

UE impune sancțiuni producătorilor de drone și rachete din Iran după atacul asupra Israelului

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. "Am decis să impunem sancţiuni împotriva Ira

Horoscop pentru joi, 18 aprilie 2024. Schimbări importante la locul de muncă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Relatiile cu persoana iubita si copiii reprezinta punctele de atractie pentru tine pe tot parcursul zilei. Dezbaterile pe teme comune, planificarea unor escapade in grup, dar si sfaturile sunt frecvente si necesare fiecaruia. Posibil sa cons

Cât durează minivacanţa de Paşte în 2024. Suntem în fruntea Europei la zile libere

Adevarul acum 56 minute
Anul acesta de Paştele ortodox, românii se vor bucura de o minivacanţă de şase zile. 

Economist FMI: Riscul de recesiune a economiei mondiale este minim

News.ro acum 2 ore
Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică, relatează CNBC. Fondul cu sediul la Washington DC şi-a mărit uşor î

Ancelotti, după eliminarea echipei Manchester City în sferturile Ligii Campionilor: Real Madrid nu moare niciodată

News.ro acum o ora
După ce a trecut de Manchester City cu Real Madrid (1-1, 3-4 la loviturile de departajare) în manşa secundă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, miercuri seara, Carlo Ancelotti a subliniat sacrificiile defensive făcute de jucătorii săi. "A

Vremea

București
acum

joi

7°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

joi

8°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°