Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţi preia la naţională modelul Spaniei!

Publicat in Adevarul, joi 30 iunie 2011 · ·

Noul selecţioner va impune ca tineretul, dar şi toate loturile de juniori să joace acelaşi sistem cu echipa mare. Ştefan Iovan va supraveghea şi va ajuta la implementarea acestui proiect. Teoretic, astăzi începe cel de-al treilea mandat al lui Piţurcă la prima reprezentativă. Practic, Piţi a intrat în pâine cum a fost confirmat ca selecţioner în locul lui Răzvan Lucescu.

Împreună cu stafful său, format din Gabi Boldici, Eugen Neagoe, Florin Marin şi Martin Tudor, Piţurcă a făcut strategia după care se va lucra la toate loturile naţionale. Întrucât a realizat că aria de selecţie e destul de restrânsă şi că mari noutăţi nu are de unde să aducă acum printre tricolori, antrenorul va impune o măsură care i-ar putea aduce beneficii în viitor.

El vrea ca atât echipa de tineret, unde Emil Săndoi are postul confirmat, cât şi toate loturile naţionale de juniori să joace acelaşi sistem cu prima reprezentativă. Aşa se întâmplă în Spania, acesta fiind unul dintre motivele supremaţiei ibericilor, câştigători ai CE 2008, CM 2010 şi CE de tineret 2011. Intenţia lui Piţi este ca echipele României să evolueze tot în formula 4-3-3, care să se poată transforma uşor în 4-2-3-1, aşa cum fac şi spaniolii.

Cel desemnat să se ocupe de implementarea acestui sistem este Ştefan Iovan, fost secund al lui Piţurcă în vechiul mandat. „Moţăţei" n-a fost păstrat în actuala echipă, dar nici n-a fost îndepărtat definitiv, lui pregătindu-i-se postul de manager al loturilor de juniori. Pe lângă supravegherea activităţii echipelor mici, Iovan va ţine şi lecţii teoretice jucătorilor selecţionaţi.

A fost să vadă echipa U-19

Zilele trecute, Piţurcă a mers la Mogoşoaia, unde se află în cantonament naţionala Under 19, care va participa la Campionatul European de la Bucureşti, în perioada 20 iulie - 1 august. El a urmărit antrenamentele formaţiei pregătite de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum o ora
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum o ora
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

NATO a ajuns la un acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg anunță vineri, 19 aprilie, că statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare - inclusiv baterii de tip PATRIOT, relatează AFP. Zelenski a anunţa

Lucian Bode: PNL va da preşedintele României, în persoana domnului Nicolae Ciucă. Intrăm în această campanie electorală cu multă speranţă, şansele sunt de partea noastră

News.ro acum o ora
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, se arată încrezător că ”Partidul Naţional Liberal va da preşedintele României în persoana domnului Nicolae Ciucă”. El afirmă că liberalii intră în campania electorală ”cu multă speranţă”. ”Şansele sunt de part

Dragoş Damian, Terapia Cluj: Ne întrecem în dezbateri despre inteligenţa artificială, digitalizare şi roboţi în România, o ţară cu 40% dintre angajaţi plătiţi în batjocură cu un salariu minim ridicol

Mediafax acum 38 minute
Nu se poate trai din netul unui brut de 3000 sau 4000 de lei si, sa mai subliniem odata, Romania nu are de loc cea mai mare fiscalitate a muncii din UE, asta este o poveste politicianista. Nu se poate trai si pentru ca, asa cum era de asteptat (anal

BREAKING O persoană și-a dat foc în fața tribunalului în care are loc procesul lui Trump

G4Media acum 26 minute
O persoană și-a dat foc în fața tribunalului din New York, unde este judecat fostul președinte american Donald Trump, potrivit presei americane, citată de Sky News. Persoana se afla în zona desemnată pentru proteste din fața tribunalului, relatează

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă/ Probabil că va fi o discuţie luni/ Continuu demersul numai dacă e necesar, numai dacă are un sens

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni. El a adăugat

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 5 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Un stră-stră nepot al împaratului Napoleon candidează la Alegerile Europarlamentare. Vine cu un "discurs războinic" la adresa Europei

Mediafax acum 3 ore
Strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, a anunţat el vineri într-un comunicat de presă remis de AFP. În vârstă de 50 de ani, Joachim Murat se prezintă ca descendent al mareşa

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°