Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: Kids Zone, locul în care se reinventează joaca!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 septembrie 2009 ·

Copiii se distrează printre tobogane şi piscine cu bile, iar părinţi lor la bowling sau la biliard

De aproape o lună, funcţionează pe strada Morilor cel mai mare loc de joacă pentru copiii din Galaţi. Administratorul afacerii spune că spaţiul este în aşa fel structurat încât să-i mulţumească şi pe copii, dar şi pe părinţii acestora. “Noi am vrut să facem ceva deosebit, în care să vină toată familia. Într-o parte este locul de joacă pentru copii, alături merg părinţii la o partidă de bowling sau de biliard”, spune administratorul. Copiii sunt lăsaţi în seama unor animatori. Profesionişti, spun patronii parcului de joacă, pentru că au studii pedagogice. “Aceştia stau permanent cu copiii, inventează tot felul de jocuri, de poveşti. De altfel, au un spaţiu extrem de mare la dispoziţie. Se lucrează în grupuri de maxim zece copii”, mai spune administratorul spaţiului.

Dotări la maxim!

Kids Zone este prevăzut cu un aşa-zis “play-ground” pe două niveluri. Are şase tobogane de diverse mărimi, o saltea elastică, un vulcan şi un pistol cu bile de burete, dar şi o piscină cu bile speciale din plastic. Într-o altă parte a sălii este un “gonflabil” denumit generic “Invazia Extratereştrilor”, în care copiii se pot “rătăci” într-un labirint cu obiective de descoperit, dar se pot da şi într-un tobogan înalt de partru metri, la care nu au acces decât copiii mai mari. Locul de joacă este dotat şi cu o scenă pe care pot urca viitoarele vedete. “Avem o scenă pe care copiii urcă pentru karaoke. Ei singuri fac concursuri, îşi dau note între ei”, ne-a mai precizat cea care se ocupă de parcul de joacă.

Poftiţi la petrecere!

Cel mai mare loc de joacă din Galaţi este fără îndoială şi locaţia perfectă pentru petrecerea unor aniversări. Părinţii vin şi spun cam ce ar vrea de ziua copilului lor şi… de restul se ocupă administratorii parcului. De meniuri se ocupă o fir

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 56 minute
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 4 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 4 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 9 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 8 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 3 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 5 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 7 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°