Fosta disidentă crede că prin „arestarea” sa la Bucureşti în 25-26 decembrie 1989 s-a urmărit să fie manipulată şi izolată. Ea a confirmat cele declarate pentru „Adevărul” de Emil Constantinescu cu privire la modul în care a fost tratată în timpul Revoluţiei, la Bucureşti.
„Domnul Constantinescu are perfectă dreptate, am fost permanent supravegheată şi ţinută sub pază. Peste tot pe unde mergeam, aveam pe cap un voal sau ceva, aşa, ca un fular, ca să nu fiu recunoscută. Îmi spuneau că peste tot sunt terorişti şi că sunt în pericol”, ne-a declarat Doina Cornea.
„Nici nu ştiu unde am stat. Când am plecat, la un moment dat, de acolo spre televiziune, m-au dus cu un camion militar şi tot pe rute ocolite, am făcut foarte mult până am ajuns. Îmi spuneau tot timpul că mă feresc de terorişti”, îşi aduce aminte fosta disidentă.
Ea spune însă că nu îşi poate da seama dacă cei care o păzeau erau întradevăr Eugen Bejinariu şi Gabriel Oprea, aşa cum a declarat Emil
Constantinescu într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”.
„Erau nişte tineri care nici nu mai ştiu cum arătau, probabil că dânsul (Emil Constantinescu - n.r.) ştie mai multe despre aceştia, deoarece a ajuns să fie şi şef al statului şi a avut acces la mai multe informaţii”, a explicat Doina Cornea. „Atunci nu ştiam ce se întâmplă. Acum cred că toate acestea au fost făcute ca să fiu manipulată, să cred în terorişti, şi izolată”, a comentat ea.
„Ce pot să spun este că domnul Constantinescu are dreptate în ceea ce el a spus în interviu, poate doar că s-a exprimat altfel decât m-aş fi exprimat eu”, a conchis disidenta.
Izolată într-un hotel militar
Doina Cornea a refuzat să facă alte comentarii pe marginea subiectului. Ea a relatat însă despre episodul plecării sale de la Cluj la Bucureşti şi cele petrecute acolo în cartea „Libertate? Convorbiri cu Michel Combes”, apăr