Csernaczki Emöke, ocupanta locului doi la Miss Târgu-Mureş din cadrul Zilelor Târgumureşene, e entuziasmată de experienţa trăită pe scena concursului de frumuseţe.
Târgu-Mureşul a fost dintotdeauna un izvor de frumuseţe feminină, iar Csernaczki Emöke este un exemplu viu. Mureşeanca a avut ocazia să se întreacă cu cele mai agreabile fete din oraş în cadrul concursului Miss Târgu-Mureş. Şi totul datorită mamei sale.
„Mama mea a auzit la radio de concursul de frumuseţe, a văzut anunţul prin ziare şi a insistat să particip. Vârsta limită de participare a fost de 22 de ani, exact vârsta mea şi mi-am dat seama că fiind ultimul an în care aş putea participa la un concurs de o asemenea anvergură nu e corect faţă de mine să ratez o astfel de şansă”, povesteşte Emöke.
Deşi la prima vedere pare greu de crezut, tânăra afirmă că nu s-a înscris în concurs de dragul premiilor. „Am făcut asta pentru mine, pentru ceea ce sunt, nu pentru flori şi o coroniţă. Şi nici pentru că aveam nevoie de o rampă de lansare. Am avut atitudinea necesară pentru a arăta mureşenilor cine sunt cu adevărat şi asta e tot ce mi-am dorit”, declară Emoke.
Prietenii în culise
Deşi concurenţa între cele 10 frumuseţi locale a fost acerbă, s-au format legături de prietenie care, spune tânăra, vor dura mult timp de-acum înainte. „Pot spune că s-a creat un grup în adevăratul sens al cuvântului. Orele de repetiţii şi timpul petrecut pur şi simplu împreună a făcut ca invidia să lipsească cu desăvârşire. Nu mă aşteptam ca fetele să fie atât de deschise şi sunt veselă că am avut şansa să le cunosc”, povesteşte Emöke.
Experienţă de viaţă
Frumoasa mureşeancă e de părere că Miss Târgu-Mureş 2009 a reprezentat un moment din care a putut trasa concluzii referitoare la ce înseamnă, de fapt, viaţa. Importantă, spu