Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un incendiu a distrus un apartament din Orşova, zeci de locatari au fost evacuaţi

Publicat in Adevarul, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri dimineaţă, într-un apartament de la etajul doi al unui bloc de patru etaje din Orşova, 25 de persoane fiind evacuate de pompieri.

Focul a izbucnit la blocul de locuinţe sociale "California" din Orşova, într-un apartament unde locuieşte o familie cu opt copii, dintre care doar doi erau acasă în momentul când s-a produs incendiul. Conform primelor informaţii, cauza incendiului ar fi un reşou lăsat în priză, de la care ar fi luat foc mai multe haine.

„E o familie care are opt copii. Cred că în camera aceea erau patru paturi, că nu aveau unde să doarmă. Maică-sa făcea curăţenie în jurul blocului şi mă gândesc că s-au jucat copiii şi aşa a izbucnit incendiul. Primarul trebuie să facă ceva să le rezolve probleme, că nu e posibil să stea atâţia în cameră", a spus un locatar, revoltat de faptul că din neglijenţa vecinilor săi s-a creat atâta panică în bloc. „M-a scos soţul pe braţe, că nu am putut ieşi. Puteam să mor în cameră, am doi copii mici. Nu se mai vedea nimic, era numai fum, mi-a pus soţul un propop ud pe faţă. La alte familii au sărit copiii pe geamuri, dar sunt oameni bolnavi, care nu se pot mişca", a spus o altă locatară.

Patru persoane au ajuns la Spitalul municipal din Orşova, intoxicate cu monoxid de carbon. „Au venit patru persoane, trei cu intoxicaţii minore cu monoxid de carbon, evoluţia este favorabilă, una a şi plecat acasă. O a patra persoană a făcut o stare de şoc de panică", a declarat dr. Lucian Vădăstreanu, managerul Spitalului din Orşova.

La faţa locului au intervenit pompieri cu trei autospeciale. 25 de pesoane au fost evacuate, iar patru persoane au ajuns la spitalul din Orşova după ce s-au intoxicat cu fum. O persoană a fost scoasă de pompieri pe geam.

„Am fost solicitaţi să intervenim pentru stingerea unui incendiu la un apartament la un bloc de locuinţe din muni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum o ora
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 19 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°