Prioritatea declarată a companiei e confortul pasagerului care zboară. Prioritatea nerostită îi vizează şi visează buzunarul.
Tânăra din faţa mea absoarbe greu şocul. Tocmai a aflat că trebuie să achite 50 de euro pe deasupra biletului. Suntem în ceea ce indulgenţii numesc Aeroportul „Aurel Vlaicu" - de fapt, o autogară de tip Făurei din care pleacă aeronave, nu autobuze. La fel ca mine, tânăra zboară cu Blue Air la Roma.
Spre deosebire de mine, fata încă n-a descoperit ce ascunde motto-ul companiei. Dar e pe punctul s-o facă. „Smart flying" nu se referă la isteţimea clientului care optează pentru această companie, cum ar crede oamenii oneşti şi traducătorii de meserie. Deviza ascunde în realitate un gând haiducesc: suntem fraieri dacă nu-i buzunărim pe fraieri. De aici pleacă totul, de la un sistem gândit să speculeze neatenţia sau slăbiciunea clientului. Deşi arborează sloganuri englezeşti, Blue Air se comportă ca la Adunaţii Copăceni, unde i se află sediul. Prioritatea declarată a companiei e confortul pasagerului care zboară. Prioritatea nerostită îi vizează şi visează buzunarul.
Intru în vorbă cu tânăra şi aflu tărăşenia. La check-in, prezentase un minitrolley pe care voia să-l ia ca bagaj de mână şi i se spusese că nu va fi nicio problemă. „Precis?" „Precis, domnişoară. Are mai mult de şapte kile?" „Nu, nici vorbă". „Atunci mergeţi fără grijă". La îmbarcare, o angajată îi refuză accesul fetei din cauza bagajului. „Trebuia să-l duceţi la cală", explică angajata cu o lamă de cuţit în voce. „Colega dumneavoastră de la check-in mi-a spus că nu vor fi probleme", murmură tânăra, deja speriată. „Asta nu mă priveşte. Ia băgaţi bagajul în măsurătorul ăsta, să vedeţi că nu încape. Asta înseamnă că n-o să încapă nici în compartimentul de bagaje din avion. Trebuie să plătiţi 50 de euro". Clienta e pe punctul să-şi piardă banii, dar logica îi rămâne î