Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorinel, supărat că nu a văzut şi pe tabelă superioritatea elevilor săi în faţa lui Beşitaş: "Trebuia să-i batem!"

Publicat in Pro Sport, marți 9 august 2011 ·

Campioana României, Oţelul Galaţi, a disputat duminică un meciamical împotriva grupării turce Beşiktaş, 1-1. Partida a avut locîn Olanda, iar pentru gălăţeni a marcat Iorga (38). Pentru turciînscrisese Almeida (11).

Dorinel Munteanu (foto) a fost mulţumit de joc, dar rezultatul îlconsideră nedrept pentru că, în opinia tehnicianului, echipa samerita să câştige partida. Pe parcursul disputei, campioniiRomâniei au fost peste echipa pregătită în trecut de MirceaLucescu, ratând trei ocazii mari prin Frunză (61), Antal (69) şiPunosevac (78). "De joc sunt mulţumit, dar meritam să câştigăm,turcii ne-au pus probleme doar în primele 25 de minute, în rest amfost peste Beşiktaş!", a spus Dorinel.

Partida cu turcii a fost programată iniţial duminică, la oraRomâniei 20:00, la Wegberg, dar, din raţiuni de securitate, ora afost devansată şi meciul s-a disputat în Olanda. Totul din cauzafanilor lui Beşiktaş, care voiau să protesteze la amicalul cuOţelul împotriva autorităţilor turce care l-au reţinut pevicepreşedintele grupării din Istanbul, Serdar Adali, pentruimplicare în aranjarea meciurilor.

E bună ideea lui Gică Popescu, ar fi frumos să joc meciul deretragere pe un Naţional Arena plin cu 55.000 de oameni. Să sperămcă ne vom găsi şi adversari puternici!

Dorinel Munteanu, antrenor Oţelul

Campioana României, Oţelul Galaţi, a disputat duminică un meciamical împotriva grupării turce Beşiktaş, 1-1. Partida a avut locîn Olanda, iar pentru gălăţeni a marcat Iorga (38). Pentru turciînscrisese Almeida (11).

Dorinel Munteanu (foto) a fost mulţumit de joc, dar rezultatul îlconsideră nedrept pentru că, în opinia tehnicianului, echipa samerita să câştige partida. Pe parcursul disputei, campioniiRomâniei au fost peste echipa pregătită în trecut de MirceaLucescu, ratând trei ocazii mari prin Frunză (61), Antal (69) şiPunosevac (78

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Jens Stoltenberg: România este esenţială pentru apărarea flancului estic al NATO

Mediafax acum 27 minute
Secretarul general al NATO a scris marţi, pe platforma X, că a avut o „discuţie bună” cu preşedintele Klaus Iohannis despre susţinerea pentru Ucraina. „Îi încurajez pe toţi aliaţii să caute pentru a furniza mai multă muniţie şi apărare aeriană. Româ

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum 26 minute
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, telefonic, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră / Mesajul secretarului general al Alianţei

News.ro acum 58 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, o discuţie telefonică substanţială cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră. „România a sprijinit puternic Ucraina încă din p

Marius Tucă Show începe miercuri, 17 APRILIE, de la ora 20.00, live pe gândul.ro / Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 20 minute
Marius Tucă Show începe miercuri, 17 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 4 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Vremea

București
acum

23°
mar.

17°/30°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

18°
mar.

14°/29°
mie.

8°/16°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
Constanta
acum

18°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

8°/27°
mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°