Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fost angajat al SRI și actual polițist, anchetat pentru proxenetism

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 noiembrie 2013 ·

Un fost angajat al SRI, actual poliţist, și alte două persoane au fost arestate preventiv, după ce procurorii DIICOT i-au acuzat că au racolat minore pe care le-a exploatat sexual pe raza municipiului Iaşi. Sursa: DIICOT

Procurorii şi poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare la persoane suspectate că au exploatat sexual mai multe tinere, printre care şi minore. "În perioada 2011 - 2013, au recrutat prin înşelăciune, transportat, cazat şi exploatat sexual pe raza municipiului Iaşi mai multe tinere minore şi majore. Aceştia postau anunţuri pe site-uri de internet pentru adulţi, racolând astfel clienţi pentru victimele exploatate, obţinând importante beneficii materiale pentru sine. Unul dintre cei trei inculpaţii care a participat în mod nemijlocit la săvârşirea faptelor are calitatea de funcţionar public cu statut special şi, deşi cunoştea faptul că persoanele exploatate de ceilalţi doi inculpaţi sunt victime ale abuzului fizic şi sexual, nu a acţionat conform legii deşi avea obligaţia de a o face", se arată într-un comunicat al DIICOT. Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei trei bărbaţi arestaţi preventiv, Marius - Cătălin Grierosu, ar fi în prezent angajat în Poliţie. Până în 2005, el a fost subofițer în cadrul SRI - Iași.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: Traian Băsescu despre fumigenele lui Roșca Stănescu: E un mincinos prost. Să aibă decența să se ducă lângă înalt preasinucisul Adrian NăstaseElena Udrea: "Dacă se va merge cu un candidat comun, susţinut de toate partidele de centru-dreapta şi de Traian Băsescu, acesta ar putea câştiga alegerile prezidenţiale" | VIDEODemersul lui Voiculescu privind Evenimentul Zilei, criticat ca fiind abuziv și specific unui fost securist

TOP 3 ARTICOLE POPULARE: GESTUL ȘOCANT al unei FETE al cărei LOGODNIC a MURIT cu câteva zile înainte de NUNTĂCum e viața de zi cu zi în COREEA DE NORD| Fotografii RAREUn FOTOG

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buzău: Peste 400 de membri ai filialei AUR Nehoiu au trecut la PNL / Ce i-a nemulţumit

News.ro acum o ora
Peste 400 de membri ai filialei AUR din oraşul Nehoiu, judeţul Buzău, au părăsit formaţiunea politică şi au migrat către PNL Buzău, filială condusă de fostul deputat Adrian Mocanu, nemulţumiţi că organizaţia nu a fost reprezentată pe lista de consil

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 2 ore
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Avertismentul Amnesty International: Ordinea mondială realizată după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”

HotNews acum 44 minute
Ordinea mondială construită după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”, a avertizat Amnesty International, care și-a publicat miercuri raportul anual privind drepturile omului, cunoscutul ONG criticând atât Israelul și Statele Unite, cât și Rusia

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Invitat Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, în prezent team-manager la ACS FC Dinamo

Gandul acum o ora
Miercuri, 24 aprilie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, își va consuma, cu începere de la ora 21, o nouă ediție. Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, înainte și după Revo

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum 2 ore
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 3 ore
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

G4Media acum 2 ore
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Taxa de intrare în Veneția intră în vigoare joi, dar nu toți turiștii sunt obligați să o plătească

G4Media acum 37 minute
Este o premieră mondială. Începând de joi, 25 aprilie, turiștii de o zi vor trebui să prezinte un bilet pentru a intra în Veneția, într-o măsură prin care orașul speră să oprească valul de turism de masă. Noul permis, sub forma unui cod QR achizițio

Preotul care a ţinut o slujbă de comemorare a lui Navalnîi a fost suspendat

Mediafax acum 42 minute
Preotul care a oficiat o slujbă de comemorare a fostului lider al opoziţiei ruse Alexei Navalnîi în luna martie a fost suspendat pentru trei ani. El urmează să îndeplinească sarcina de cititor de psalmi.

Atac cu rachete asupra oraşului Harkov: şase persoane au fost rănite, mai multe clădiri rezidenţiale au fost avariate

News.ro acum 2 ore
Rachete ruseşti au avariat clădiri rezidenţiale şi au rănit şase persoane în al doilea oraş ca mărime din Ucraina, Harkov, miercuri dimineaţă, a declarat guvernatorul Oleh Sînehubov pe Telegram, relatează Reuters. Atacul a avariat trei clădiri rezid

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°