Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Zeci de lebede poposesc pe o baltă de la marginea Buzăului

Publicat in Adevarul, marți 12 noiembrie 2013 ·

Câteva zeci de lebede albe poposesc de aproape o lună pe o baltă de la marginea Buzăului, unde au găsit condiţii prielnice de hrană. Inspectorii de la Protecţia Mediului au aflat despre sosirea înaripatelor şi monitorizează zona, pentru a se asigura că nimeni nu deranjează lebedele, acestea fiind păsări protejate prin lege. Ornitologii spun că dacă iarna va fi blândă, păsările vor ierna în microclimatul de lângă Buzău.

Balta unde staţionează stolul de lebede s-a format într-o scobitură rămasă în locul unei balastiere şi este bogată în vegetaţie acvatică şi peştişori. Se află sub culoarul de zbor al păsărilor migratoare şi aproape în fiecare an, toamna, devine loc de popas pentru multe specii. Acum, peste 80 de lebede vieţuiesc alături de raţe sălbatice.

Specialiştii de la Protecţia Mediului spun că nu este pentru prima oară când acumularea de apă devine habitat temporar pentru lebedele de iarnă. Este foarte posibil ca păsările să rămână pe balta de lângă Buzău pe tot parcursul sezonului rece, dacă nu vor fi temperaturi extreme. „Este posibil ca unele dintre păsări, care sunt foarte slăbite, să rămână să ierneze la Buzău, mai ales că acest lucru s-a mai întâmplat şi în anii anteriori când două lebede au stat toată iarna pe lacul din Parcul Tineretului. Faptul că ele s-au oprit pentru o vreme aici denotă că au găsit liniştea şi hrana necesară. Din punctul de vedere al APM Buzău, vom veghea ca păsările să nu fie deranjate, mai ales că este vorba de o specie ocrotită de lege”, declară Ionuţ Apostu, director APM Buzău.

Lebedele albe sunt o specie protejată iar vânarea sau capturarea lor reprezintă infracţiune. Este o pasăre acvatică migratoare, una dintre cele mai mari zburătoare. Iarna migrează din nord, spre zonele mai calde, iar primăvara se înapoiază spre locurile de reproducere, din nordul Eurasiei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 7 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 6 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 11 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 12 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 7 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 11 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Psiholog: Marijuana din România este stropită cu pesticide și otravă de şobolani

HotNews acum 16 minute
Psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în cadrul Clinicii de Psihiatrie din Craiova, a atras atenţia că marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda, ci poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum o ora
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°