Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a avertizat că 80 la sută din unităţile şcolare fără personalitate juridică din judeţ nu au autorizaţii sanitare. Potrivit DSP Maramureş, din cele 328 de unităţi de învăţământ din judeţ fără personalitate juridică distinctă, doar 71 au aviz sanitar de funcţionare.
„Teoretic, unităţile de învăţământ din Maramureş care nu au la zi avizele sanitare nu ar trebui să înceapă niciun fel de activitate din toamnă. Noi nu putem dispune închiderea unor şcoli, dar putem semnala neregulile către Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ). De asemenea, vom înteţi numărul de controale în teritoriu, care se vor solda cu amenzi pentru nerespectarea normelor igienico-sanitare", a explicat doctorul Călin Man, şeful DSP Maramureş.
„Nu avem probleme majore!"
La rândul său, inspectorul general al ISJ Maramureş, Mariana Pop, spune că lucrurile nu stau, totuşi, atât de rău. „Acum desfăşurăm lucrări de modernizare în 27 de şcoli cu personalitate juridică şi în alte 40 care sunt arondate acestora. Problema cea mai mare o constituie lipsa de fonduri. Nu sunt bani, nu avem cum închide şantierele mai vechi, darămite să deschidem altele noi", a spus Mariana Pop.
Anul acesta, fondurile care au venit de la Ministerul Educaţiei s-au ridicat la valoarea de 2.759.000 lei, prin HG 655 din 2009. „La această sumă s-a adăugat şi valoarea de 2.489.000 lei, alocată prin HG 417 din 2010. De alţi bani nu dispunem. Contractele pentru igienizarea şi modernizarea şcolilor au fost încheiate prin Consiliile Locale de care aparţin aceste unităţi de învăţământ. „Problema este că primăriile degeaba au încheiat contractele respective, atâta timp cât nu existau bani în bugetele lor. Se aşteaptă finanţările din partea ministerului de resort", a punctat Pop.
Viaţa elevilor, în pericol
Cele mai mari probleme au fost semnalate la Ş